Utilizarea universală a cuvântului „mama“ de către bebeluşi nu vine dintr-un instinct al copilului, ci din dorinţa acestuia de a-şi satisface o poftă, arată un studiu citat de revista americană „The Week“.
În fiecare limbă de pe lume există un cuvânt pentru apă. În limba swahili (limbă aglutinată vorbită adesea în Africa de Est n.r.) se numeşte „maji“, în daneză se numeşte „vand“, iar japonezii o denumesc „mizu“. Chiar dacă aceste cuvinte descriu cea mai comună şi benefică substanţă care susţine viaţa pe Pământ, ele nu au nimic în comun din punct de vedere lingvistic.
Cu toate acestea, există un cuvânt, şi numai unul, care este la fel în aproape toate limbile cunoscute ale omenirii. Acest cuvânt este «mama», arată „The Week“.
Vocalize de dragul plăcerii
„Mama“ este un cuvânt universal, care descrie femeia înzestrată cu puterea de a da viaţă. Aproape fiecare limbă de pe Pământ are în componenţa vocabularului o formă uşor de recunoscut. Dar termenul „mama“ nu izvorăşte din dragoste părintească, ci are la bază două lucruri: gura leneşă a nou-născuţilor şi sânii.
Cele mai simple vocalize pentru un om sunt sunetele vocale cu gura deschisă, a constatat lingvistul rus Roman Jakobson, în „Studii cu privire la limbajul copiilor“. Bebeluşii pot scoate astfel de sunete încă din prima zi de la naştere. Şi o fac. Constant!
Pe măsură ce încep să experimenteze şi alte zgomote, bebeluşii vor testa unele dintre sunetele mai uşoare. De obicei, nou-născuţii încep cu sunetele realizate cu buzele închise sau „sunetele labiale“ cum ar fi cele care includ consoanele „m“, „p“, „b“. Astfel, bebeluşii îşi concentrează toată energia pentru a scoate un sunet de tipul „mmm” şi apoi se relaxează cu o vocală cu gura deschisă, un fel de „ah“, cea mai uşoară formă. Va avea loc o repetiţie naturală a copilului în vorbire sau un murmur de tipul „ma-ma“, „ba-ba“, „pa