* Datorii de 3,51 miliarde lei, cu 26,2% mai mari
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă de la începutul anului, a înregistrat, după primele trei luni ale acestui an, o pierdere de 85,9 milioane lei, cu 3,7% mai mare decât pierderea din perioada similară a anului trecut.
Adâncirea pierderii vine pe seama faptului că Oltchim funcţionează, în prezent la capacitate redusă.
Cifra de afaceri a combinatului a fost de 82,7 milioane lei în primul trimestru al anului, cu 67,4% sub cea din intervalul similar de anul trecut.
Veniturile Oltchim s-au diminuat cu 65,2% în perioada ianuarie-martie a acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2012, la 91 milioane lei, iar cheltuielile au scăzut cu 48,7%, la 177 milioane lei.
* Mihai Mureşian, "Intercapital Invest": "Rezultatele Oltchim reflectă situaţia economică precară a companiei"
Rezultatele financiare publicate de către Oltchim reflectă situaţia economică precară a companiei, ne-a spus Mihai Mureşian, director tranzacţionare al "Intercapital Invest".
"Faptul că societatea trece printr-o perioadă dificilă s-a văzut atât în evoluţia cifrei de afaceri, cât şi în rezultatul final din perioada raportată. Astfel, evoluţia din primul trimestru nu este surprinzatoare, dar faptul că pierderea raportată este mai mare faţă de cea din perioada similară a anului 2012, cred că îngrijoreaza cel mai mult în condiţiile în care veniturile raportate s-au prăbuşit", a completat domnia sa.
Oltchim a intrat în insolvenţă la începutul acestui an, după o încercare de privatizare eşuată, din cauză că Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a achitat banii pe pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat.
Varujan Vosganian, ministrul Economiei, a afirmat săptămâna trecută, că ministerul a primit zece scrisori de intenţie pentru Oltchim, de la companii mari din India, Qatar, M