Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TechHub Bucharest s-a lansat oficial

Publicat in Capital, luni 13 mai 2013 ·

Luna mai a început cu veşti bune pentru comunitatea antreprenorilor în tehnologie din Bucureşti: s-a lansat oficial TechHub Bucharest, primul spaţiu de co-working din România care le este dedicat în exclusivitate.

Evenimentul de lansare a avut loc joi, 9 mai, şi a reunit figuri marcante din peisajul antreprenorial românesc, alături de invitaţii speciali Mike Butcher (European Editor TechCrunch) şi James Knight (International Development Manager TechHub).

Având o capacitate de până la 150 de persoane, spaţiul de evenimente din cadrul TechHub Bucharest a devenit neîncăpător pentru reprezentanţii comunităţii tech din întreaga ţară, curioşi să afle ce înseamnă TechHub şi ce va aduce nou pe piaţa din România.

„Ne-am bucurat să vedem interesul mare al comunităţii pentru TechHub. În doar două zile de la deschiderea înscrierilor nu mai erau locuri pentru evenimentul de lansare, ceea ce înseamnă că oamenii văd în existenţa TechHub o oportunitate reală. Membrii noştri vor beneficia de mai mult decât acces la un spaţiu de lucru: vom organiza pentru ei evenimente, workshop-uri, sesiuni de training şi conferinţe şi îi vom ajuta astfel să îşi dezvolte start-up-urile rapid şi să identifice noi oportunităţi de colaborare la nivel naţional şi internaţional!”, a declarat Daniel Dragomir, Director Executiv TechHub Bucharest.

TechHub Bucharest este situat în centrul Bucureştiului, pe strada Nicolae Filipescu nr. 39-41. Spaţiul de 420 metri pătraţi este împărţit între 35 de birouri permanente, 60 de locuri pentru co-working, săli de întâlnire şi spaţiul de evenimente. La mai puţin de o lună de la deschidere, gradul de ocupare TechHub Bucharest depăşeşte 50%, iar echipa executivă estimează că acesta va rula la capacitate maximă într-un timp foarte scurt.

Evenimentul de lansare TechHub Bucharest a fost organizat alături de How t

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 33 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 10 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 28 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 31 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°