Criza care a dus la tăieri drastice ale salariilor bugetarilor şi ale angajaţilor din mediul privat în ultimii ani, nu s-a resimţit în majoritatea companiilor de stat. Aici, câştigul mediu a ajuns şi la 18.000 de lei lunar, cât nouă salarii medii pe ţară.
Exceptaţi de la reducerea cu 25% a veniturilor operată de Guvernul Boc în 2010, angajaţii societăţilor în care statul este acţionar unic sau majoritar bifează, anul acesta, chiar o creştere a salariilor de până la 45% faţă de vârful crizei economice.
Gândul a analizat cum au evoluat în ultimii patru ani veniturile medii în companiile al căror buget pe 2013 a trecut până în acest moment prin Guvern. Concluzia: cele mai multe sunt în creştere, chiar dacă societăţile merg în pierdere sau îşi câştigă banii exclusiv din servicii către alte instituţii de stat.
“Nu am făcut o astfel de analiză la Minister, dar, dacă salariile în companii au crescut, eu aş primul care să mă bucur. Aş fi foarte fericit să crească în continuare”, a explicat pentru gândul ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, în subordinea căruia se află cele mai multe dintre companiile cu bugetele aprobate.
În topul salariilor din companiile subordonate Ministerului Transporturilor se află anajaţii ROMATSA, urmaţi de cei ai Autorităţii Aeronautice Civile Românie (AACR) şi ai TAROM , companii al căror buget pentru 2013 nu a fost încă aprobat. În aceeaşi situaţie se află, deocamdată, şi companiile din energie care îşi plătesc cel mai bine salariaţii: NuclearElectrica, Hridroelectrica şi Transelectrica.
Salariul mediu la ROMATSA: 18.000 de lei lunar
De departe, cea mai profitabilă slujbă la stat este cea de controlor de trafic aerian. ROMATSA, compania din subordinea Ministerului Transporturilor care se ocupă de gestionarea traficului aerian, de la comunicaţii până la date meteo livrate piloţilor, îşi dă mai bine de