Vicepreşedintele executiv al PNL, Daniel Chiţoiu, a afirmat că "sută la sută" USL nu se va destrăma până în 2016, două din cele trei obiective majore ale Uniunii fiind deja atinse, iar al treilea - ca în 2014 Crin Antonescu să devină primul preşedinte liberal al României - urmează să fie îndeplinit. "Vă spun sută la sută că USL nu se destramă până în 2016. USL, când a fost constituită, la începutul anului 2011, a fost constituită cu trei obiective majore: în primul rând - dărâmarea Guvernului Boc, în al doilea rând - ajungerea USL la guvernare prin prim-ministrul social-democrat Victor Ponta, preşedintele PSD, şi al treilea obiectiv major - candidatul liberal Crin Antonescu, preşedintele PNL, să fie primul preşedinte liberal al României, susţinut de USL", a declarat Chiţoiu, adăugând că partidul său trebuie să fie "vioara întâi în cadrul USL" la alegerile prezidenţiale din 2014.
Pe de altă parte, el a spus că îşi doreşte ca, pe viitor, PNL să depăşească scorul de la alegerile parlamentare şi să aibă o cotă de încredere de peste 30 la sută. "Ce-mi doresc pentru viitor pentru PNL - îmi doresc ca PNL să depăşească cota de încredere politică pe care a obţinut-o la alegerile parlamentare şi care o are în prezent, să depăşească pragul de 30 la sută, să devină singura forţă de dreapta din România, noi trebuie să fim partidul care coagulează toate forţele de dreapta din România. Ca atare, în faţa noastră acest lucru stă. Şi rezultatele guvernării şi prin rezultatele activităţii noastre, noi trebuie să ducem PNL ca principala forţă politică de dreapta din România şi singura. Deci noi trebuie să coagulăm toate forţele de dreapta din România", a afirmat el, subliniind că politicile implementate de miniştrii liberali, îndeosebi în plan economic, trebuie să convingă cetăţenii în acest sens.
Vicepreşedintele executiv al PNL, Daniel Chiţoiu, a afirmat că "sută la sut