O tradiţie veche de sute sau poate chiar mii de ani se împleteşte de câţiva ani cu tehnica modernă. Behăitul oilor este acoperit de motoarele turate care urcă pante abrupte pentru a ajunge la locul de păşunat de peste vară. Este urcatul oilor la munte, un obicei străvechi, dar care azi se face cu ajutorul cailor putere de pe motoarele maşinilor de teren. Fireşte, nu toată lumea se bucură de binefacerile modernismului, pentru că oile parcurg drumul de la casele proprietarilor până în vârf de munte tot pe jos. Chiar şi aşa, transhumanţa nu mai durează câte trei-patru zile, aşa cum se întâmpla în trecut, ci se finalizează în după-amiaza aceleiaşi zile.

„Stai toată ziua şi păzeşti oile, să nu dea lupii sau urşii”

Ostra, o localitate unde oieritul s-a transmis din generaţie în generaţie de sute de ani, şi-a trimis animalele la munte în prima sâmbătă de după Paşte. Chiar dacă familiile se despart temporar peste vară, urcatul oilor la munte e o sărbătoare la care participă întreaga comunitate. Pentru cei care se vor întoarce la casele lor abia la mijlocul lunii septembrie urmează luni de foc trăite în condiţii vitrege. „Acolo, pe munte, e viaţă grea, te scoli dimineaţa la 3 şi te culci seara la 11.00 pentru că oile trebuie mulse, păscute, adăpate şi grijite de boli. Stai toată ziua şi păzeşti oile, să nu dea lupii sau urşii, stai numa' între oi”, a dezvăluit Ilie Popescu cum se trăieşte în vârf de munte.

Ciobanii şi proprietarii de oi au şi superstiţii legate de urcatul animalelor pe munte. Nicuşor Paparuşi, un tânăr de 35 de ani, dar cu vechime în creşterea animalelor, a dezvăluit una dintre ele:

„Nu plecăm niciodată vinerea, nici la urcat şi nici la coborât. Vinerea e zi de post şi rugăciune şi din moşi-strămoşi a rămas că în această zi nu se face un lucru atât de important”.

Pe munte nu ajung doar oi, ci şi alte animale, cum ar