Sfintele Paşti de anul acesta n-au adus nici pe departe prosperitate în buzunarele românilor. Acest lucru se poate vedea din toate statisticile Institutului Naţional de Statistică, dar şi din salariile mizere a mai mult de 54% dintre salariaţi, conform aceleiaşi surse, care trăiesc cu salarii cuprinse între 7-9 milioane de lei vechi.
504 miei vânduţi în pieţele Văii
În cele trei pieţe agroalimentare autorizate din Valea Jiului, cele din Petroşani, Vulcan şi Lupeni, au fost sacrificaţi şi vânduţi 504 miei. La o populaţie de minim 145.000 locuitori, cât are Valea, aceasta înseamnă, dacă facem o medie de trei persoane la o familie, doar 10%! Existau ani când acest procent era şi de 45%, ceea ce înseamnă că, în loc să crească, puterea de cumpărare a scăzut de patru ori. Nici nu e de mirare la câţi oameni fără locuri de muncă avem şi cu ce salarii mizere ne lăudăm.
Din surse din cadrul DSVSA Hunedoara, în urma bilanţului efectuat după marea sărbătoare, am aflat că au fost vânduţi 112 miei la Lupeni, la Vulcan - 87, în timp ce la Petroşani s-au vândut 305 miei. De notat că Petroşaniul a fost singura localitate în care s-au sacrificat cu 12 miei mai mult decât anul trecut. Toţi aceşti miei au fost examinaţi, fiindu-le recoltate bucăţi din splină şi ileon (a treia parte din intestine) în vederea descoperirii eventualilor noduli parazitari. Din toate analizeze efectuate pe mieii sacrificaţi şi aduşi în pieţele Văii Jiului au fost descoperite doar 8 animale care conţineau aceşti noduli parazitari. Bineînţeles că imediat splina şi ileonul acestor miei au fost predate la SC Proton SA Codlea, unde au fost incinerate.
150 de miei sacrificaţi în gospodării
Pe de altă parte, dintr-o statistică neoficială, dar care ţine de metodele specifice medicilor veterinari şi nu numai, la nivel de Valea Jiului au mai fost tăiaţi, dar n-au trecut pri