MEDIAFAX ZOOM vă oferă o nouă galerie foto, de data aceasta cu cele mai bune momente sportive ale lunii aprilie 2013.
În ceea ce priveşte lumea sportului, luna aprilie ar putea fi uşor proclamată luna levitaţiei. Iar plutirea Dianei Bulimar, aparent nefirească, pe deasupra bârnei este cea mai puternică ilustrare a acestei afirmaţii.
Între cele două linii paralele se află privirea ei, concentrată asupra grinzii de lemn pe care va trebui în cele din urmă să aterizeze, într-un exerciţiu care avea să o ducă în finala şi pe podiumul Campionatului European de Gimnastică.
Ceea ce surprinde însă privitorul, este chipul ei relaxat. Este atât de relaxat încât te face să crezi că pentru ea, plutitul pe deasupra unei bârne, cu capul în jos, este un lucru la fel de firesc precum o plimbare în parc. Tot o plimbare în parc pare a fi şi pentru Alexandra Piscupescu suspendarea legilor gravitaţiei cu ajutorul unei mingi. Acel balon rotund, pe care ea se ‘sprijină’ cu lejeritate, pare a fi punctul cerut de Arhimede pentru a răsturna Pământul. Iar dacă învăţatului din Siracuza i-a lipsit o astfel de minge magică, lunii aprilie nu i-au lipsit nici baloanele, nici fotografii care sa surprindă momentele de levitaţie ale sportivilor.
GALERIA FOTO COMPLETĂ PE MEDIAFAX ZOOM
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »