Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pădurarii primeau şpagă în conturile bancare ale copiilor. DNA: MAFIA lemnului este susținută politic | STENOGRAME

Publicat in Vremea Noua, luni 13 mai 2013 ·

Autor: Mihai Şoica

Arestarea şefului Direcţiei Silvice Cluj, pentru luare de mită, a scos la iveală o adevărată mafie a lemnului, susţinută politic.

Procurorii DNA au finalizat dosarul de corupţie în care a fost arestat şeful Direcţiei Silvice Cluj. Traian Mariş a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a primit mită 10.000 de lei, de la trei pădurari, pentru a nu fi mutaţi din posturile deţinute şi pentru a-i scăpa de controale . Potrivit anchetatorilor, mafia lemnului nu e doar de opt luni, de când Traian Mariş a fost numit politic, cu susţinerea PNL, ca şef al Direcţiei Silvice Cluj.

În rechizitoriul prin care directorul Mariş a fost trimis în judecată, procurorii DNA arată că a fost disjuns din dosarul de corupţie un alt dosar, care se referă la fostul director al Direcţiei Silvice Cluj, Ioan Morar, şeful Ocolului Silvic Someşul Rece, Vasile Vesa, şi alţi doi ingineri cu atribuţii de conducere, Florin Buda şi Adrian Boloş. Cei patru sunt acuzaţi de luare de mită. Banii erau predaţi la domiciliul unora dintre ei sau în conturile bancare ale copiilor.

„Menţionez faptul că nu îmi amintesc exact toate sumele de bani pe care le-am dat în perioada 2009-2012 lui Ioan Morar şi Vesa Vasile, au fost perioade de timp în care mi se cereau câte 10.000 de euro, lunar, de fiecare dintre ei, dar şi perioade în care îmi cereau suma de 10.000 de euro şi o dată la 2-4 luni …. În ceea ce priveşte banii, am predat aceste sume atât lui Vesa Vasile cât şi lui Morar Ioan, la domiciliul acestuia din Cluj Napoca”, susţine, într-o declaraţie, unul dintre cei trei denunţători.

În această reţea de corupţie, factorul politic a jucat un rol important. Capii acestei reţele a mafiei lemnului erau şefii de districte silvice. Pentru a avea linişte, ei cotizau sau făceau afaceri cu diferite firme care puteau să le asigure sprijin politic.

Ioan Morar a

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 34 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 19 minute
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

Premierul Ilie Bolojan: Avem varianta să ne mulţumim cu supravieţuirea politică sau ne vom reinventa pentru a răspunde aşteptărilor românilor

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ilie Bolojan respinge categoric ideea ca PNL să se mulţumească cu supravieţuirea politică şi cere reinventarea partidului pentru a răspunde aşteptărilor românilor ca factor de modernizare. „Avem varianta să ne mulţumim cu supravieţuirea politică pe

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Serghei Lavrov, primit de Kim Jong Un în Coreea de Nord. Șeful diplomației ruse a lăudat „fraternitatea invincibilă”

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, sâmbătă, în timpul vizitei efectuate în statul comunist, un aliat-cheie al Moscovei, relatează AFP. Lavrov „a fost primit” de Kim Jong Un la Wonsa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°