Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea și-a îndeplinit obiectivul, locul patru în Liga Națională

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 13 mai 2013 ·

Echipa de handbal a Universității Suceava a reușit să-și îndeplinească obiectivul propus pentru campionatul intern și anume clasarea pe un loc de cupă europeană. Studenții au încheiat acest sezon cu o victorie în deplasare, la CSM București, scor 39 – 36 și și-au păstrat locul patru în clasament, ultimul ce teoretic permite participarea în cupele europene și în sezonul viitor. Echipa antrenată de Răzvan Bernicu a condus ostilitățile de la un capăt la altul al partidei. Universitatea a început cu primul șapte meciul de la București și asta s-a simțit pe tabelă, astfel că la mijlocul primei reprize avea deja un avantaj de opt goluri. Până la pauză au intrat în teren mai mult handbaliștii ce au evoluat mai puțin și după 30 de minute sucevenii aveau un avantaj de patru goluri, scor 19 – 14. După pauză au intrat din nou titularii și diferența s-a majorat din nou, de această dată la zece goluri. Până la final, gazdele au mai redus din diferență, profitând de schimbările din tabăra suceveană, scor final 39 – 36 pentru Universitatea.

„Mă bucur că am terminat campionatul cu victorie și vreau să felicit echipa pentru îndeplinirea obiectivului. Am controlat în totalitate meciul de la București, unul în care am rulat toți jucătorii, dar mai ales cei ce au evoluat mai puțin în acest sezon. Urmează Cupa României, o ediție ce va fi mult mai grea decât în anii precedenți, în care trebuie să ajungem cât mai sus, pentru a spera la un loc de cupă europeană”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu. În meciul de la București, pivotul Bogdan Șoldănescu a fost menajat, după problemele de la genunchi, tehnicianul sucevean sperând să-l aibă apt pentru ultima competiție din acest sezon, Cupa României. La finalul acestei săptămâni, studenții vor merge la Brașov, acolo unde va avea loc Cupa României, o competiție cu un format schimbat față de anii trecuți, în care meciurile se vo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 9 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°