Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) reia luni, 13 mai, judecarea recursului declarat în dosarul Zambaccian, în care Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, procurorii cerând o sentinţă cu executare.
În jurul orei 8.45, fostul premier Adrian Năstase a ajuns la sediul ICCJ. “Vom vedea ce vor hotărî judecătorii. Sunt absolut convins că şi în recurs achitarea va fi decisă” a menţionat Năstase. Potrivit rtv.net, întrebat dacă se teme că se va întoarce după gratii, Năstase a răspuns că “este bine să aşteptăm decizia instanţei”. Adrian Năstase a venit însoţit la recurs de soţia lui, Dana Năstase, şi de fiul lui cel mare, Andrei.
Acesta este al doilea termen al procesului, după ce instanţa supremă a amânat dosarul pe 8 aprilie, deoarece Adrian şi Dana Năstase nu îşi angajaseră un avocat. În martie 2012, un complet de trei judecători de la curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi l-a achitat pentru infracţiunea de luare de mită.
Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată, pe 5 mai 2010, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, aşa-numitul dosar “Zambaccian I”. Irina Jianu este învinuită de complicitate la dare de mită.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) reia luni, 13 mai, judecarea recursului declarat în dosarul Zambaccian, în care Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, procurorii cerând o sentinţă cu executare.
În jurul orei 8.45, fostul premier Adrian Năstase a ajuns la sediul ICCJ. “Vom vedea ce vor hotărî judecătorii. Sunt absolut convins că şi în recurs achitarea va fi decisă” a menţionat Năstase. Potrivit rtv.net, întrebat dacă se teme că se va întoarce după gratii, Năstase a răspuns că “este bine să aşteptă