Alegerile generale din Pakistan, câştigate de partidul fostului premier Nawaz Sharif, reprezintă înainte de toate o victorie a democraţiei asupra ameninţărilor insurgenţilor talibani, în pofida unor nereguli în unele birouri de vot, aprecia duminică presa locală, relatează AFP.
"Tigrul rage din nou", a subliniat importantul cotidian Dawn, făcând referire la felina de pe afişele electorale ale Ligii Musulmane (PML-N) a lui Nawaz Sharif.
"Nawaz obţine partea leului", scrie The Nation, făcând referire la porecla "Leul din Pandjab" a lui Sharif.
Scrutinul a fost câştigat de Nawaz Sharif, premier în perioada 1990–1993 şi 1997-1999, o întoarcere spectaculoasă de la putere după ani de exil şi opoziţie.
În editoriale, publicaţiile pakistaneze s-au concentrat pe procesul democratic, marcat de o participare la vot de aproximativ 60%, cel mai înalt nivel începând cu alegerile din 1977, buletinele fiind numărate cu atenţie începând de sâmbătă seara.
"Ceea ce este sigur este că Pakistanul a votat pentru progres. Acest Pakistan, care a suferit în mâinile extremiştilor şi teroriştilor pe parcursul ultimilor cinci ani, a ales fără să se lase intimidat" de aceşti talibani, care şi-au multiplicat atentatele pe durata campaniei electorale, subliniază The Nation, enumerând totodată unele scene de confuzie în birourile de vot.
"Cu toate că au existat fraude şi erori, ieri a fost o zi bună pentru democraţie", adaugă Dawn. "Faptul că populaţia pakistaneză a îmbrăţişat democraţia în pofida tuturor ameninţărilor şi agresiunilor (...) este poate cel mai încurajator eveniment pentru continuarea proiectului democratic din ţară", a adăugat cotidianul anglofon.
"Populaţia Pakistanului a dovedit curaj mergând la vot într-o atmosferă de ameninţare, bombe şi atentate sinucigaşe", comentează Jang, cel mai important co