Federaţia Naţională Mine Energie a obţinut autorizaţie de la Primăria Municipiului Bucureşti pentru a organiza un miting la care să participe 5000 de mineri, azi urmând să înceapă pichetarea sediului Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie. Protestele au fost anunţate încă de săptămâna trecută, când minerii şi energeticienii erau în libere, acasă, iar termocentralele erau aproape cu lacătul pe ele pentru că România nu mai avea nevoie de curentul produs aici pe cărbune.
Preşedintele FNME Marin Condescu spune că motivele declanşării protestelor anunţate la începutul acestei luni sunt în continuare de actualitate şi că nu există argumente pentru ca sindicatele să îşi anuleze calendarul stabilit, aşa cum se vehicula ieri în unele medii. „Am obţinut toate avizele necesare de la Primăria Municipiului Bucureşti pentru ca, începând de marţi, aşa cum era programat, câte 100 de mineri să meargă şi să picheteze sediul ANRE, iar pe 24 mai vom organiza, în acelaşi loc, un protest cu 5000 de membri de sindicat”, a declarat Condescu. Liderul FNME menţionează că sindicatele încă nu au negociat cu vreo firmă de transport închirierea de autobuze şi autocare pentru deplasarea celor 5000 de protestatari, Condescu spunând că problema respectivă se va rezolva foarte uşor în următoarele zile.
Sindicatele conduse de Condescu acuză ANRE de faptul că duce o politică „de falimentare a producătorilor de energie” din România, Complexul Energetic Oltenia ajungând în perioada sărbătorilor de Paşti să oprească în totalitate două din cele trei termocentrale pe care le are în componenţa sa. Minerii şi energeticienii au fost trimişi acasă în concedii de odihnă obligatorii de două ori în acest an din cauza cererii scăzute de pe piaţă a energiei produse pe bază de lignit.
Administraţia nu vede motive pentru a protesta
Şeful Diviziei Miniere din cadrul CE Oltenia, Daniel A