Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul săptămânii: Ana Maria Stănilă: „Un avocat nu are voie să se dezică de client în nicio situaţie“

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 14 mai 2013 ·

O femeie delicată, dar un avocat puternic. Mereu zâmbitoare, comunicativă, sensibilă, cu simţul umorului şi la fel de hotărâtă în acţiunile sale ca toţi oamenii care au crescut la munte. Avocata Ana Maria Stănilă reuşeşte să îmbine avocatura cu „profesia“ de mămică şi cea de soţie. Este mândră că a reuşit prin forţe proprii şi susţine că banii nu trebuie să fie pe primul loc în viaţa unui om, ci mai degrabă trebuie să primeze liniştea şi fericirea în sânul familiei. Ana Maria Stănilă funcţionează în cadrul Baroului Vrancea din anul 2004, după ce a promovat examenul de primire în profesie. Îşi iubeşte atât de mult profesia încât susţine că îi este greu să îi găsească dezavantaje. Susţine că principala calitate a unui avocat trebuie să fie devotamentul faţă de client.

Rep: De când sunteţi avocat?

Av: Sunt avocat din anul 2004. Am susţinut examenul în acel an şi am început să profesez înainte de Crăciun, sub îndrumarea domnului avocat Miron Adrian. Dumnealui m-a preluat de pe holul Baroului Vrancea pentru că luasem examenul de admitere în profesie şi nu reuşeam să găsesc un îndrumător. Atunci, după o noapte de nesomn m-am dus la Barou şi am rugat-o pe doamna secretară să mă ajute. Mi-a răspuns că „nu am cum să vă ajut în sensul acesta”. În acel moment, din unul din birouri a ieşit domnul Miron, care făcea naveta de la Râmnicu Sărat la Focşani şi ajungea puţin mai devreme. Auzind despre ce era vorba, s-a oferit să mă ajute. Şi aşa, în zece minute ieşeam din Barou cu contractul de colaborare deja semnat. Am considerat asta un semn de bun augur şi cred că am pornit cu dreptul în profesie pentru că auzisem lucruri extrem de descurajante despre găsirea unui maestru.

Rep: Unde aţi absolvit facultatea?

Av: Am absolvit facultatea la Universitatea Româno-Americană, am fost un student conştiincios, în sensul că exceptâ

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 3 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 7 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 8 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 8 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 3 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Zelenski: „Nu pot garanta siguranța liderilor care merg la Moscova pe 9 mai”| Medvedev amenință: „Kievul nu va apuca ziua de 10 mai”

Gandul acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins propunerea dictatorului rus Vladimir Putin privind încetarea focului între 8 și 10 mai. Liderul de la Kiev a lansat și un avertisment. Rusia sărbătorește pe 9 mai victoria din cel de-al Doilea Răzb

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 5 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/28°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

6°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

12°
dum.

10°/25°
lun.

12°/23°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°