Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un secol şi jumătate de tradiţie şi continuitate

Publicat in Crai Nou, luni 13 mai 2013 ·

Foşti şi actuali dascăli, alături de foşti şi actuali elevi s-au aflat sâmbătă la Udeşti pentru a trăi împreună, prin prisma amintirilor de pe răbojul timpului, bucuria împlinirii unui secol şi jumătate de existenţă a Şcolii Gimnaziale „Academician Haralambie Mihăescu”.

După primirea oaspeţilor, a urmat deschiderea festivă, cu un „Te Deum” săvârşit de preoţii slujitori Mihai Fădur, Nicolae Fădur şi Adrian Bărghier.

În cuvântul său de învăţătură părintele Mihai Fădur a reamintit celebra pildă despre academicianul Nicolae Păulescu, inventatorul insulinei, care fiind întrebat cum a ajuns atât de sus ierarhic, a răspuns că „prin credinţă, şi aş fi ajuns şi mai sus, dacă aş fi avut şi mai multă credinţă”. Primarul comunei, Săvel Botezatu, a trecut în revistă progresele şcolii udeştene şi investiţiile care s-au făcut pentru buna desfăşurare a procesului de învăţământ. El a înmânat diplome de cetăţeni de onoare ai comunei pentru două doamne nonagenare care au trudit pe altarul şcolii undeştene – Rodica Vintea şi Lucreţia Munteanu, ultima aflându-se în funcţia de director atunci când şcoala a împlinit un secol, în urmă cu 50 de ani. Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava a participat inspectorul general adjunct Cristina Teodorovici, iar din partea Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava a participat doamna profesor metodist Valeria Onofrei, care a înmânat instituţiei o diplomă de excelenţă.

Din anul 1996, au subliniat organizatorii evenimentului, şcoala a primit numele academicianului Haralambie Mihăescu, cel care a demonstrat existenţa romanităţii sud-dunărene. Participanţii şi oaspeţii au făcut un tur al şcolii unde funcţionează temporar, în clădirea veche, un muzeu de istorie şi unul de etnografie locală. Tot în incinta vechii şcoli, cei prezenţi au putut admira amintiri fotografice cu evoluţia şcolii în timp şi spaţiu, fotografii d

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°