Universitatea Cluj şi Rapid Bucureşti vor ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne decizia Federaţiei Române de Fotbal de neacordare a licenţei pentru sezonul 2013-2014. Patronul „giuleştenilor” a anunţat ieri că şi-a angajat o armată de avocaţi pentru a-şi susţine cauza, dar i-a contactat şi pe oficialii lui „U” pentru a-şi stabili o strategie comună. Pe de altă parte, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, anunţă că regulamentele interne nu sunt „bătute-n cuie”.
Mai exact, Dragomir s-a referit la posibilitatea ca Adunarea Generală a FRF să elimine din regulament obligativitatea manualului de licenţiere pentru grupările care nu sunt calificate în competiţiile europene. Într-o astfel de situaţie, „U" şi Rapid ar fi salvate. „Dacă se încalcă doar puţin regulamentele şi statutele, se poate face aşa ceva. Mijloace se găsesc, nu asta e problema, important e să învăţăm să nu mai facem rău. Eu vă spun doar atât, Adunarea Generală poate lua orice decizie", a spus Dragomir pentru digisport.ro. Finanţatorul Rapidului, George Copos (foto), a anunţat deja că va ataca la TAS decizia şi a luat legătura şi cu oficialii lui „U" pentru a-şi pregăti strategia. „Domnul Copos m-a sunat să-mi spună că trebuie să ne susţinem prin toate posibilităţile cauza la Lausanne. Ei şi-au angajat deja avocaţii, avem şi noi pregătită o casă importantă de avocatură. Finanţatorul Rapidului mi-a spus că ne va sprijini cu orice poate, iar la fel vom face şi noi. Mergem la TAS cu planul de reorganizare şi pe această bază cred că vom primi licenţa", a declarat Horia Ţiril, administratorul judiciar al lui „U".
„Din păcate, în România legea nu e lege. Legea insolvenţei este foarte clară şi trebuia luată în considerare de Sistemul Naţional de Licenţiere. Am angajat o armată de avocaţi, cei mai buni din ţară, acum se pregăteşte dosarul şi vom deschide proce