Formaţia CSMS Iaşi a câştigat cu scorul de 2-0 (2-0), partida disputată luni seară, în deplasare, în compania echipei Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I.
Cu şanse doar teoretice de a rămâne în prima ligă din punct de vedere sportiv, ieşenii au dat lovitura la Cluj, în faţa unei echipe care pare resemnată după ce nu a primit licenţa.
Ieşenii au dominat copios prima parte a meciului în care au reuşit să marcheze de două şi să-şi creeze alte câteva ocazii de a marca.
Elevii lui Sorin Cîrţu puteau deschide scorul încă din minutul 10, însă Onofraş a trimis pe lângă poartă, din 10 metri.
În minutul 21, Ţigănaşu a deschis scorul cu un „eurogol“, de la aproximativ 25 de metri, lateral stânga, pentru ca Pătulea să trimită mingea în plasă, din careul mic, după o centrare de pe partea stângă a lui Ţigănaşu.
La şapte minute după pauză, CSMS Iaşi a rămas în inferioritate numerică, Mihălăchioae fiind eliminat pentru un fault la Szekely, din postura de ultim apărător.
Cu un om în minus, ieşenii s-au retras în defenivă şi au preferat să se apere organizat şi să contraatace periculos prin Pătulea şi Ţigănaşu.
Singura ocazie mare de gol a gazdelor s-a consumat în minutul 53, când Lungu a respins greu lovitura liberă executată de Szekely. În rest, clujenii au aruncat multe mingi în careul ieşean, pradă uşoară pentru Lungu.
În minutul 90+2, a fost eliminat şi un jucător de la gazde, Bucşă, după ce a primit al doilea cartonaş galben pentru simulare.
S-a terminat 2-0 pentru ieşeni, care continuă să spere că pot evolua şi sezonul următor în Liga I.
Caseta tehnică
Universitatea Cluj: V. Niculescu - Ciupe, Ninu, Szilagyi, Nicola - Bucşă, Ad. Popa II (Apostu '64) - Buleică, Muzac, Borza (Szekely '46) - Tony (Dedu '46). Antrenor: Ionel Ganea.
CSMS Iaşi: Lungu - Mihălăchioae, Tincu, Al. Creţu, Vladu - Mi