Până la vârsta asta am trăit o pașnică și liniștită viață ca membru evoluat al speciei din care fac parte. N-am dat în cap, am încercat pe cât posibil să nu lezez pe cineva și încerc să mă adaptez. N-am avut nevoie de un decalogic pentru a înțelege că e frumos să facem bine ca să nu fie rău. Cel mult, l-am ascultat pe Gică Hagi.
M-am născut în România complet nedemocratic. Nu m-a întrebat nimeni dacă asta vreau. Dar nu-mi displace. M-am născut, am fost botezat (la fel de nedemocratic) și trăiesc preocupat de ale mele, cu planuri pe termen mic, mediu și lung.
Întrebări existențiale despre „suflet” și „scop” mi-am pus doar în particular, conștient că nimeni nu știe răspunsul la vreuna dintre aceste întrebări. Și nici nu mă preocupă sufletul altora.
Ani la rând am râs de protestanți că ne băteau la ușă pentru a ne întreba dacă l-am găsit pe Dumnezeu. Astăzi protestanții își văd de oile lor, dar mistico-creștinii au făcut cursuri de marketing și „ne bat” la ușă din televizor, radio sau ziar. La fel și Dan Puric, a cărui grijă primordială nu zici că-i actoria, ci „sufletul românesc”. Îl freacă grija de români și cum își gestionează sufletul, de zici că-i o babă pe uliță, preocupată constant de vecina de gard. Evident, nu-l vom vedea vreodată fericit pe Puric, pentru că n-o să ajungem o țară de milioane de recitatori din Țuțea. Puric trebuie să se-mpace cu ideea că există și oameni care trăiesc fericiți și buni citând din Bendeac și ascultând Alex Velea.
Dacă au văzut că pe partea materială nu ne lezează, și noi oamenii o să-ncercăm să strângem măcar de o decentă existență (luxul fiind destinat creștinilor cu sfânt tact antreprenorial), încearcă să ne lovească pe partea mistică. Să-și vadă, dom’le, de aura și spiritul lor.
Eu vreau doar să fiu om.
Până la vârsta asta am trăit o pașnică și liniștită viață ca membru evoluat al speciei din c
