Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Există oameni și persoane ca Dan Puric

Publicat in Academia Catavencu, luni 13 mai 2013 ·

Până la vârsta asta am trăit o pașnică și liniștită viață ca membru evoluat al speciei din care fac parte. N-am dat în cap, am încercat pe cât posibil să nu lezez pe cineva și încerc să mă adaptez. N-am avut nevoie de un decalogic pentru a înțelege că e frumos să facem bine ca să nu fie rău. Cel mult, l-am ascultat pe Gică Hagi.

M-am născut în România complet nedemocratic. Nu m-a întrebat nimeni dacă asta vreau. Dar nu-mi displace. M-am născut, am fost botezat (la fel de nedemocratic) și trăiesc preocupat de ale mele, cu planuri pe termen mic, mediu și lung.

Întrebări existențiale despre „suflet” și „scop” mi-am pus doar în particular, conștient că nimeni nu știe răspunsul la vreuna dintre aceste întrebări. Și nici nu mă preocupă sufletul altora.

Ani la rând am râs de protestanți că ne băteau la ușă pentru a ne întreba dacă l-am găsit pe Dumnezeu. Astăzi protestanții își văd de oile lor, dar mistico-creștinii au făcut cursuri de marketing și „ne bat” la ușă din televizor, radio sau ziar. La fel și Dan Puric, a cărui grijă primordială nu zici că-i actoria, ci „sufletul românesc”. Îl freacă grija de români și cum își gestionează sufletul, de zici că-i o babă pe uliță, preocupată constant de vecina de gard. Evident, nu-l vom vedea vreodată fericit pe Puric, pentru că n-o să ajungem o țară de milioane de recitatori din Țuțea. Puric trebuie să se-mpace cu ideea că există și oameni care trăiesc fericiți și buni citând din Bendeac și ascultând Alex Velea.

Dacă au văzut că pe partea materială nu ne lezează, și noi oamenii o să-ncercăm să strângem măcar de o decentă existență (luxul fiind destinat creștinilor cu sfânt tact antreprenorial), încearcă să ne lovească pe partea mistică. Să-și vadă, dom’le, de aura și spiritul lor.

Eu vreau doar să fiu om.

Până la vârsta asta am trăit o pașnică și liniștită viață ca membru evoluat al speciei din c

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Bill Gates îl critică dur pe Elon Musk: „Un rahat nebunesc”. Ce a discutat cu Donald Trump la Mar-a-Lago

Adevarul acum 10 ore
Co-fondatorul Microsoft , Bill Gates îl consideră pe Elon Musk „super-inteligent”, dar vinovat de „exagerare”, potrivit The Guardian. Gates cataloghează simpatia titanului tehnologiei pentru politicienii de extremă-dreapta din străinătate este un „r

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum o ora
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 14 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendarul Ortodox” pentru telefonul mobil. Ce conține aplicația

Botosani News acum 6 ore
Patriarhia Română anunţă lansarea oficială a aplicaţiei „Calendarul Ortodox” pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare Android şi iOS. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, aplicaţia vine în sprijinul credincioşil

Vremea

București
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/14°
joi

9°/10°
vin.

7°/11°