Thomas Mann este mereu impresionant cu judecata pe care a formulat-o intr-un context anume: Germania anilor treizeci se va prabusi deoarece si-a incredintat conducerea celor mai putin pregatiti, „die Untersten", cum spunea.

Premonitia s-a confirmat. Putem contextualiza oricat aceasta judecata, dar o putem deopotriva extrage ca un adevar valabil in orice situatie. Ea spune ca ori de cate ori se produce rasturnarea de valori, in virtutea careia cei mai putin pregatiti ii controleaza pe ceilalti, se ajunge la catastrofa. O catastrofa fizica (distrugeri de razboi, infrangere militara, ocupatie etc.), dar poate fi doar una valorica, al carei indicator este, totusi, masurabil in saracia de performante.

Nu se vede oare cu ochiul liber cat de mult depind companii si institutii, publice sau private, de personalitatea celor care le conduc? In fapt, dupa multe indicii (lipsa viziunii dezvoltarii in viitor, incapacitatea de a concepe un program, performantele mediocre, stagnarea in rutina etc.), avem in multe locuri o grava criza de personalitati. Aceasta este una din crizele raspandite in societatea romaneasca de azi. Iar odata cu aplicarea anacronicei legi a educatiei din 2011, criza de personalitati a urcat chiar in institutiile destinate sa pregateasca personalitati, care sunt principalele universitati din tara. Asistam si aici la mediocrizarea ce face ca, de pilda, sa se discute tot mai putin despre evolutia universitatilor autohtone si tot mai mult despre studiile in strainatate si eventuala revenire a absolventilor. Odinioara, in strainatate se faceau mai ales pregatirile la nivel de doctorat, in rest pregatirea in tara fiind socotita suficienta. Astazi, parintii si candidatii prefera sa faca totul, adica studiile de licenta, de masterat, de doctorat in strainatate. Principalele universitati au ajuns sa se laude mai curand cu efectivul de studenti exporta