Campioni ai României cu cinci etape înainte de sfârşitul campionatului, jucătorii Stelei sunt neplătiţi din luna
În plus, elevii lui Reghecampf vor să-i solicite lui Gigi Becali plata imediată a jumătate din prima pentru câştigarea titlului cu numărul 24
Patronul a condiţionat acordarea acestei prime de intrarea în grupele Ligii
Steliştii nu au mai trecut pe la bancomat de la sfârşitul iernii. Dacă pe plan sportiv o duc foarte bine, echipa fiind campioană cu cinci etape îninte de finalul sezonului, financiar performanţa nu a fost încă răsplătită. Asta pentru că elevii lui Reghecampf nu şi-au mai primit salariile din luna februarie. Chiar şi aşa, jucătorii nu au avut reproşuri, şi-au văzut de treabă şi şi-au îndeplinit obiectivul. O explicaţie poate fi obişnuinţa cu întârzierile, culmea, acest fapt fiind trecut chiar în contract. Cum fiecare fotbalist care semnează cu Steaua are stipulat în acte că acceptă să-şi încaseze banii cu două luni întârziere, fotbaliştii nu s-au stresat foarte mult de situaţie. Şi totuşi, atunci când vine vorba de bani, mulţi au şi o nemulţumire: prima de campionat.
Singurul care a făcut referire la această primă a fost Gigi Becali, după ce patronul a dezvăluit în urmă cu o lună modul în care urmează să-şi recompenseze fotbaliştii. "O să le dau câte 100.000 de euro de titular, însă aceşti bani îi voi achita doar în momentul în care vor intra în grupele Ligii Campionilor, nu după câştigarea campionatului", a spus latifundiarul din Pipera.
Bourceanu, singurul fericit
Chiar dacă a spus că nu va da nicio primă în această primăvară, Gigi Becali va fi nevoit să-l premieze pe căpitanul Alexandru Bourceanu. Mijlocaşul şi-a trecut în contract o clauză conform căreia, în cazul în care echipa din Ghencea câştigă campionatul în acest sezon, clubul trebuie să-i achite 50.000 de eur