Preşedintele Ligii "Habitat", Mihai Mereuţă, ne-a explicat care sunt atribuţiile preşedintelui asociaţiei de proprietari şi ce amenzi usturătoare riscă acesta în cazul în care nu-şi face treaba.
La adunarea generală de constituire a asociaţiei de proprietari, se alege un comitet executiv, format din preşedinte şi un cenzor sau o comisie de cenzori, hotărându-se şi durata mandatelor membrilor. "Preşedintele este candidatul care va obţine cel mai mare număr de voturi sau oricare alt membru al comitetului ales prin voinţa sa şi a majorităţii proprietarilor din cadrul adunării generale", ne-a spus Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari "Habitat".
Îşi asumă obligaţii în numele asociaţiei
Potrivit lui Mereuţă, preşedintele reprezintă asociaţia de proprietari în derularea contractelor, asumându-şi obligaţii în numele acesteia. Acelaşi rol îl are şi în relaţiile cu terţii, inclusiv în acţiunile iniţiate de asociaţie împotriva unui proprietar care nu şi-a îndeplinit obligaţiile sau în procesele în care un proprietar contestă o hotărâre a adunării generale.
Propune măsuri împotriva celor care încalcă regulile
Tot preşedintele asociaţiei supraveghează aplicarea hotărârilor adunării generale, respectarea prevederilor statutului şi acordului de asociere şi aplicarea deciziilor comitetului executiv. În plus, poate propune comitetului executiv sau adunării generale măsuri împotriva celor care nu respectă regulile, regulamentele şi deciziile asociaţiei. Preşedintele urmăreşte şi îndeplinirea obligaţiilor proprietarilor şi ţinerea la zi a cărţii tehnice a construcţiei şi a celorlalte documente privitoare la activitatea asociaţiei.
Amenzi de până la 3.000 de lei
Dacă nu-şi îndeplineşte atribuţiile, preşedintele asociaţiei răspunde personal sau în solidar cu membrii co