Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul suspectat de uciderea unui om de afaceri din Arad rămâne în arest, a decis Curtea de Apel

Publicat in Mediafax, luni 13 mai 2013 · ·

Adrian Buleu, suspectat de uciderea omului de afaceri arădean Abel Apostol, va rămâne în arest întrucât Curtea de Apel Timişoara a respins, luni, recursul formulat de apărătorul său, care a susţinut în instanţă că Buleu ar fi fost bătut pentru a recunoaşte crima.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, Cristian Pup, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instanţa a judecat, luni, recursul în cazul lui Adrian Buleu, arestat ca principal suspect de uciderea omului de afaceri arădean Abel Apostol.

"Curtea de Apel Timişoara a respins recursul ca nefondat, astfel că rămâne în vigoare decizia Tribunalului Arad de arest preventiv pentru 29 de zile, în cazul lui Adrian Buleu", a declarat Cristian Pup.

Avocatul lui Adrian Buleu, Sorin Bretoteanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că le-a cerut judecătorilor Curţii de Apel Timişoara să îl elibereze pe clientul său invocânt "presiunea mediatică colosală".

"Am prezentat judecătorilor Curţii de Apel Timişoara dosarul şi câteva poze care arată aspectul comercial al clientului meu, după ce i s-a cerut să recunoască crima. Mă refer la faptul că a fost bătut pentru a recunoaşte această faptă. Am făcut solicitarea de a-l lăsa în libertate pentru că, după părerea mea, ar trebui să se judece dosarul, şi nu compoziţia mititeilor. Presiunea mediatică este colosală, nu zic că e un lucru rău, un lucru rău este când te laşi dominat de ea", a declarat avocatul Sorin Bretoteanu.

Adrian Buleu, suspect în cazul uciderii omului de afaceri arădean Abel Apostol, a fost arestat preventiv, joia trecută, pentru omor calificat.

Buleu este suspectat că l-a ucis în bătaie pe Abel Apostol, apoi a dus cadavrul într-un loc izolat din Pădurea Vladimirescu şi a incendiat maşina cu care l-a transportat.

"S-a reţinut că în seara zilei de 1 mai Buleu Adrian l-a agresat pe Apostol Abel în incinta unui l

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°