Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceenii din Odobeşti, implicaţi în acţiuni de voluntariat

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 14 mai 2013 ·

Liceul Tehnologic din Odobeşti s-a alăturat celor peste 170 de ONG-uri, instituţii şi grupuri informale de iniţiativă care organizează, concomitent, acţiuni şi evenimente de promovare a voluntariatului. În cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, aflată la a XII-a ediţie, organizată sub sloganul „Voluntariatul ne aduce împreună!”, liceenii şi rezidenţii de la Căminul de Bătrâni din Odobeşti au vizionat, ieri, o adaptare după piesa de teatru „Două Loturi”, reuşind să readucă bucuria pe chipurile semenilor lor. Prin demersul lor, liceenii au vrut să facă o schimbare în comunitatea în care trăiesc, prin implicarea directă în activităţi de voluntariat.

De asemenea, tot ieri, elevii au curăţat de gunoaie curtea Liceului Tehnologic. Mâine, odobeştenii vor primi o „Invitaţie la cultură” în Parcul civic al oraşului. Tinerii voluntari vor recita poezii şi vor realiza reprezentaţii de grafică în aer liber.

Săptămâna Naţională a Voluntariatului se desfăşoară în 37 de judeţe, iar în Vrancea la Odobeşti. „Prinşi în acest zbucium al vieţii de zi cu zi, uităm de lucrurile cu adevărat importante, uităm cât de puţin ne costă să facem bine celor din jur şi cât de uşor e uneori să aduci un zâmbet pe chipul celor nefericiţi. Prin implicarea elevilor în activităţi de voluntariat, vrem să-i învăţăm să fie mai responsabili şi mai implicaţi, mai îngăduitori cu cei din jur. Voluntariatul se naşte în inima fiecăruia, dar uneori e nevoie de cineva care să-ţi deschidă ochii”, a precizat Narciza Marin, profesor la Liceul Tehnologic din Odobeşti, coordonatorul proiectului Săptămâna Naţională a Voluntariatului.

Liceul Tehnologic din Odobeşti s-a alăturat celor peste 170 de ONG-uri, instituţii şi grupuri informale de iniţiativă care organizează, concomitent, acţiuni şi evenimente de promovare a voluntariatului. În cadrul Săptămânii Naţion

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°