Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Pornim la gazele de şist cu zero legislaţie"

Publicat in Bursa, marți 14 mai 2013 ·

Ţara noastră nu face nimic pentru reglementarea sectorului gazelor de şist, în timp ce alte ţări au început să reglementeze acest domeniu, în contextul în care Comisia Europeană şi Parlamentul European nu au o legislaţie pentru piaţa gazelor de şist, lăsând la latitudinea ţărilor crearea unui astfel de cadru legal, potrivit lui Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Domnia sa ne-a declarat: "Independenţa energetică o putem obţine în diverse moduri - prin reducerea intensităţii energetice a României, prin izolarea blocurilor în mod agresiv, prin încălzirea localităţilor din biomasă etc. - iar la noi nu se încearcă decât abordarea unei metode discutabile, şi anume extragerea şi exploatarea gazelor de şist. Pornim la gazele de şist cu zero legislaţie şi fără niciun fel de condiţionare - de exemplu, acolo unde pânza freatică este utilizată pentru consum să nu se exploateze gaze de şist".

Recent, grupul energetic american "Chevron" a obţinut aprobarea în vederea efectuării unor lucrări de explorare pe litoralul Mării Negre. Agenţia pentru protecţia mediului din judeţul Constanţa a emis, în aprilie, autorizaţii de studii seismice pentru blocurile Costineşti şi Vama Veche, care permit efectuarea unor "explozii controlate" la o adâncime de 10 până la 15 metri.

La finalul săptămânii trecute, Ministerul Mediului a anunţat că Executivul ţării a acordat avize de mediu pentru activitatea de explorare a zonei, în vederea identificării gazelor de şist.

Oficialii de la Mediu susţin că exploatarea este supusă unui alt set de proceduri de avizare şi este un proces separat, independent de explorare.

Ministerul Mediului menţionează: "Explorarea nu implică folosirea procedeului fracturării hidraulice! Activitatea de explorare a gazelor de şist nu diferă de activitatea de explorare a hidrocarburilor. La ini

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 39 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°