Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Containerele, minereurile şi fierul vechi îmbogăţesc Portul Constanţa

Publicat in Observator de Constanta, marți 14 mai 2013 ·

Traficul portuar la patru luni, semnale pozitive

Prima parte a acestui an este benefică pentru operatorii portuari. Potrivit situaţiei traficului de mărfuri din primele patru luni ale lui 2013, elaborată de către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, pentru unsprezece grupe de mărfuri, s-au consemnat creşteri substanţiale, în timp ce alte cinci categorii de mărfuri au înregistrat scăderi. Situaţia este, însă, pozitivă pe ansamblu. De la începutul anului 2013 şi până la sfârşitul lunii aprilie, traficul total de mărfuri în porturile maritime româneşti a atins 15.051.990 de tone, reprezentând o creştere de 3,76% faţă de cantitatea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut. La finele lui aprilie, traficul maritim a fost de 11.478.006 tone, iar cel fluvial 3.573.984 de tone. Creşteri de trafic au fost înregistrate la minereuri de fier, deşeuri de fier şi la oţel, de la 1.208.152 de tone, în aprilie 2012, la 3.988.120 de tone, în aprilie 2013; îngrăşăminte (naturale şi chimice), de la 599.971 de tone la 851.533 de tone; produse chimice, de la 324.011 tone la 447.234 de tone; minereuri şi deşeuri neferoase, de la 724.059 de tone la 754.869 de tone; seminţe uleioase, fructe oleaginoase, de la 131.433 de tone la 161.205 tone. De asemenea, evoluţii pozitive au fost înregistrate la sticlă, produse ceramice, de la 21.665 de tone la 24.696 de tone; minerale brute sau prelucrate, de la 55.514 de tone la 78.707 tone; echipamente, maşini, de la 99.913 tone la 99.928 de tone; animale vii, sfeclă, de la 9.110 de tone la 20.029 de tone; celuloză şi deşeuri de hârtie, de la 3.710 de tone la 12.826 de tone. De asemenea, traficul de containere înregistrat la finalul lunii aprilie 2013 a totalizat 2.043.428 de tone, respectiv 210.664 TEU (containere de 20 de picioare), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, când au fost înregistrate 2.003.493 de ton

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 48 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 41 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 52 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°