Compania finlandeză Joola, cea care a preluat sistemul de operare MeeGo, pe care Nokia l-a părăsit, deşi l-a creat împreună cu Intel, a anunţat un eveniment la care ar putea arăta primul dispozitiv cu noul sistem de operare făcut pe platforma MeeGo, Sailfish.
Sailfish este un sistem de operare care se bazează cumva pe aceleaşi principii ca şi BlackBerry, iar cei care au folosit Nokia în trecut îl vor găsi familiar. Meniul de aplicaţii poate fi descoperit printr-o glisare verticală, iar notificările sunt în partea dreapta sus a ecranului. Sailfish va suporta un multitasking real, prin rularea aplicaţiilor în mod constant. Jolla va prelua aplicaţiile Android din Google Play.
Pe 20 mai, Jolla va organiza la Helsinki evenimentul Jolla Love Day, iar în invitaţiile oficiale vorbesc despre "Sunt foarte entuziasmaţi să vă invităm la următorul pas în istoria Jolla şi să vedeţi un preview a ceea ce facem“.
Potrivit TechCrunch, Jolla a confirmat luna trecută că are în plan să lanseze primul telefon al companiei în luna mai. De asemenea, de curând compania şi-a schimbat CEO-ul, numindu-l pe Tomi Pienimaki în această poziţie, în timp ce fostul CEO, Marc Dillon a fost pus într-o poziţie cheie pentru dezvoltarea proiectului Sailfish.
Puteţi vedea cum arată Sailfish în video-urile de mai jos