În Bulgaria, partidul de centru-dreapta (GERB) al fostului premier Boiko Borisov pare să fi câştigat alegerile parlamentare anticipate, obţinând 31,4 % din voturi potrivit primelor rezultate oficiale comunicate luni, la Sofia, după numărarea a 69 % din voturi.
Partidul Socialist Bulgar s-a clasat pe poziţia a doua, cu 27,4% din voturi, urmat de Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi a minorităţii turce), cu 9,2% şi Partidul naţionalist Ataka, cu 7,6%, potrivit Reuters
Pentru moment, doar aceste patru partide depăşesc pragul de 4 la sută, dar foarte aproape de acest barem se află însă Frontul Naţional de Salvarea a Bulgariei şi Mişcarea Bulgaria cetăţenilor, a fostului comisar european bulgar Meglena Kuneva.
Proteste după anunţarea rezultatelor
Anunţarea rezultatelor la ieşirea de la urne a provocat proteste în centrul Sofiei. Protestatarii au strigat lozinci împotriva partidului GERB care a câştiga alegerile, dar şi împotriva Partidului Socialist Bulgar. Printre manifestanţi, puteau fi observaţi susţinătorii unui partid mic ultranaţionalist, VMRO, ce nu a intrat în parlament.
Pentru prima dată după 1989, în parlament nu va fi reprezentată dreapta tradiţională. Analiştii avertizează că formarea viitorului guvern va fi extrem de grea, dacă nu imposibilă.
Nimeni nu vrea alianţă cu Borisov
Liderul socialiştilor, Serghei Stanişev, s-a declarat dispus să înceapă discuţii cu celelalte partide în afară de GERB pentru formarea unui guvern de experţi. O alianţă între GERB, socialiştii sau etnicii turci pare aproape exclusă, iar naţionaliştii de la Ataka anunţaseră în campania electorală că nici ei nu vor intra într-un guvern cu GERB.
Teoretic, există posibilitatea că cele trei partide, în afară de GERB, să formeze un guvern, dar asta ar însemna că etnicii turci şi ultranaţionalişti de la A