Acţiunile Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii petroliere la sondă a grupului Rompetrol, au sărit într-o zi pe bursă cu 12%, reprezentând cel mai mare avans din şedinţa de vineri, după ce compania a raportat pe primul trimestru al anului un profit net de 6,6 mil. lei (1,5 mil. euro), faţă de un câştig net de 3,2 milioane de lei în intervalul similar din 2012.
Afacerile companiei au urcat în primele trei luni ale anului cu 40%, ajungând la 25,7 mil. lei (5,9 mil. euro).
Rezultatele au surprins pozitiv investitorii, mai ales că societatea şi-a bugetat pentru acest an un profit net în scădere cu 25%, la 16,5 mil. lei (3,8 mil. euro) şi mizează de asemenea pe venituri de 97,2 mil. lei (22,5 mil. euro), cu 6,3% sub cele consemnate anul trecut.
La baza rezultatelor Petros din primul trimestru a contat cel mai probabil şi vremea favorabilă din debutul anului care a permis desfăşurarea de lucrări în primele trei luni ale anului, în situaţia în care în aceeaşi perioadă din 2012 condiţiile climatice neprielnice au blocat activitatea celor mai multe companii, în special în luna februarie pe fondul viscolului şi al ninsorilor abundente.
„Rezultatul financiar al societăţii înregistrează valori pozitive, în corelaţie directă cu faptul că întreprinderea nu are credite bancare şi finanţarea activităţii operaţionale se realizează din surse proprii“, se arată în raportul companiei. La 31 decembrie societatea avea datorii totale de 14,5 milioane de lei, în special credite pe termen scurt la furnizori.
Din activitatea operaţională, Petros a obţinut un profit de 6,9 mil. lei, de peste două ori mai ridicat decât în acelaşi interval din 2012. Activitatea financiară a companiei a adus de asemenea un profit de 0,9 mil. lei.
Rompetrol Well Services intenţionează de asemenea să deschidă o sucursală în Irak, situată în