Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flori şi anticorupţie

Publicat in Adevarul, luni 13 mai 2013 ·

Montréal este în aceste zile un oraş-grădină, plin de arbori înverziţi peste noapte, liliac parfumat şi lalele de un roşu aprins. Municipalitatea, zdruncinată din temelii de scandaluri de corupţie, îşi face totuşi treaba printre anchete judiciare, descinderi ale poliţiei şi percheziţii.

Asta descoperă, de fapt, exerciţiul de lungă durată în buna administrare a treburilor urbei. Cad capete de primari şi de directori ai serviciilor publice, însă viaţa nu se opreşte în loc. Primarul interimar Michael Appelbaum a anunţat că din această vară vor fi deschise în tot oraşul restaurante ambulante, pe principiul „ieftin şi bun“. Oamenii îşi vor cumpăra ceva de mâncare în pauza de prânz şi vor sta pe băncile din jurul rulotelor, la umbra copacilor atent îngrijiţi. Appelbaum l-a înlocuit pe demisionarul Gérald Tremblay, politician cu vechi state de plată în administraţie, luat la descusut de anchetatori pentru matrapazlâcurile cu bani publici făcute de subordonaţii săi. În orice caz, Tremblay se poate considera norocos deocamdată pentru că ex-omologul său din Laval (oraş ce face parte din zona metropolitană), Gilles Vaillancourt, a fost arestat zilele trecute sub acuzaţiile de fraudă, complot şi gangsterism. Pentru a fi eliberat, Vaillancourt a plătit o cauţiune de 150.000 de dolari, însă problemele sale de abia acum încep.

Dar, cum spuneam, canadienii din provincia francofonă Québec îşi văd de viaţa lor, deranjaţi doar de vântul care uneori suflă cu putere în zilele însorite de primăvară. Nu se încearcă, în mod parşiv, crearea de psihoze sociale pe tema luptei anticorupţie şi nu se fac reţineri spectaculoase cu mascaţi, transmise în direct de televiziunile de ştiri. Cine-i prins că fură sau că a patronat furturi din poziţia de ales al comunităţii este judecat şi pedepsit. Justiţia nu este teatru, iar contribuabilii ştiu asta. În plus, ei văd că se întâmplă şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum o ora
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

Autorităţile bulgare închid temporar Podul Giurgiu – Ruse

Mediafax acum 54 minute
Circulaţia pe „Podul Prieteniei” va fi închisă în perioada 27 martie, ora 9.00 – 28 martie, ora 9.00, pe ambele sensuri de circulaţie. Restricţiile de circulaţie anunţate de autorităţile bulgare vor fi aplicate după următorul program: – în data de 2

VIDEO Cel mai mare aeroport din Anglia, închis din cauza unui incendiu: mii de zboruri afectate

Wall-Street.ro acum 4 ore
Aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, aflat la marginea Londrei, este închis pe parcursul întregii zile de 21 martie din cauza unei pene de curent cauzate de către un incendiu la o stație electrică din apropiere, scrie BBC. Reprezenta

Video Bogdan Peșchir, miliardarul crypto și influencerul lui Călin Georgescu, din nou camuflat la Parchetul General

Adevarul acum 56 minute
Miliardarul Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost adus vineri, 21 martie 2025, la Parchetul General pentru a fi audiat, după ce joi a fost reținut pentru 24 de ore.

Hidroelectrica redă în funcţiune hidroagregatul 1 de la hidrocentrala Porţile de Fier I, investiţie de aproximativ 55 milioane lei

News.ro acum o ora
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a finalizat lucrările de mentenanţă la hidroagregatul nr. 1 de la Centrala Hidroelectrică Porţile de Fier I. Proiectul în valoare de aproximativ 55 milioane lei

CONTROL antifraudă la o firmă de ride-sharing din București. Peste 5 milioane de lei nedeclarați: „Diferențe de impozit și contribuții”

Gandul acum o ora
Un control antifraudă la o societate bucureșteană din domeniul ride-sharing a scos la iveală diferențe fiscale de 5 milioane de lei, anunță ANAF. Mai exact, în urma controlului făcut de inspectorii antifraudă din cadrul DGAF, a reieșit că există ner

Trei adolescenți din București, arestați pentru tentativă de omor după ce și-au bătut și înjunghiat un coleg de școală

Libertatea acum 34 minute
Trei adolescenți minori din București au fost arestați preventiv pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice, după ce au atacat un coleg la ieșirea dintr-o școală din sectorul 2 din București, informează agenția de presă News.

Gorj: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor / El a determinat o victimă de 10 ani să îi trimită filmări cu conţinut sexual explicit

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Gorj, pentru 30 zile, pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor, el fiind acuzat că s-a prezentat drept o adolescentă şi a determinat o victimă de 10 an

Când se încălzește vremea. Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Ziare.com acum 5 ore
Primăvara revine în România după o perioadă de temperaturi mai mici decât cele normale pentru această perioadă. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 24 martie - 21 aprilie 2025.

Organizația veteranilor din Rusia cere interzicerea telenovelelor turcești: „Rusoaicele își pierd interesul pentru compatrioți”. O deputată a propus o soluție alternativă

HotNews acum 33 minute
Organizația Veteranilor Ruși s-a adresat autorităților ruse cu solicitarea de a interzice telenovele turcești care înfățișează bărbați ideali și despre care spun că adâncesc criza demografică din Rusia fiindcă femeile își pierd interesul pentru bărb

Vremea

București
acum

14°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/16°
Timisoara
acum

14°
vin.

3°/15°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°