Astept ca formatiunile opozitiei de dreapta din Romania sa fie mai active in directia confruntarii cu trecutul totalitar. Nu Victor Ponta si Crin Antonescu, discipolii si partizanii eternului bolsevic Ion Iliescu, detin legitimitatea in aceasta privinta, ci exponentii dreptei romanesti.
Discutia privind necontenita explorare a comunismului ca experiment criminal, cu efecte catastrofice in toata planurile vietii umane, este de o imensa importanta. Actuala mobilizare a societatii civile in in sensul apelului catre instantele supreme ale statului de a condamna ce s-a petrecut in Romania vreme de patru decenii dovedeste ca aceste teme nu pot fi bagatelizate la infinit.
Exorcizarea demonilor trecutului nu este posibila cita vreme pretindem ca nu stim destul despre natura sistemului prabusit (partial, ma grabesc sa o spun) in decembrie 1989. In 2005, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a cerut statelor care au suferit sub comunism sa condamne fara vreo ambiguitate ororile legate de ceea ce s-a numit „utopia la putere”.
Acesta a fost sensul a ceea ce altminteri poate parea o imensa absurditate, o dementiala aventura politica: intemeierea unui organism politic social perfect controlat, in care individul nu este altceva decit, vorba lui Arthur Koestler, o „fictiune gramaticala”. La 18 decembrie 2006, Romania a condamnat, prin glasul presedintelui tarii, dictatura comunista drept ilegitima si criminala pe intreg parcurrsul existentei sale.
Este interesant si cit se poate de graitor faptul ca formatiuni politice care nu se jeneaza sa se intituleze partide comuniste (in Rusia, Grecia, Franta, Republica Ceha) s-au napustit cu furie impotriva acestei rezolutii. Mai tarziu, au atacat Declaratia de la Praga initiata de Vaclav Havel, Joachim Gauck si Vytautas Landsbergis. Lipsa de rusine a comunistilor de ieri si de azi nu mai tr
