Evaziunea fiscală şi spălarea de bani au devenit sporturi de masă. O demonstrează şi ancheta demarată în toamna anului trecut de Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF), care a scos la iveală că peste 300 de firme şi-au dedus ilegal impozitele datorate statului uzând de şmecherii financiare puse la cale de o filieră coordonată de un bătrân escroc orădean, Dumitru Avram, care a şi murit în timpul anchetei.
BIHOREANUL a aflat că din prejudiciul total, calculat la 12 milioane euro, anchetatorii au reuşit să recupereze deja aproape 4 milioane. Căci, după ce s-au trezit cu bunurile sub sechestru şi cu dosare penale întocmite pe numele lor, patronii prinşi cu falsurile în contabilitate s-au grăbit să-şi achite datoriile fiscale. Sperând să scape cu obrazul - şi mai ales cu cazierul - curat...
Filieră sub lupă
Reţeaua coordonată de Avram era formată din 9 persoane, administratori la nu mai puţin de 40 de firme de tip fantomă, care şi-au început "afacerile" în 2011. Aceştia au emis facturi pentru livrări fictive de produse sau servicii de peste 50 milioane euro, către beneficiari care urmăreau pe de o parte să-şi diminueze datoriile fiscale, iar pe de alta să poată retrage din conturile societăţilor proprii, sub o aparenţă de legalitate, sume importante de bani.
Facturile erau înregistrate în contabilitate, iar "datoria" se plătea prin transfer bancar. Banii erau retraşi însă imediat, de la ghişeele bancare sau direct de la ATM-uri, de către membrii grupării, care îşi opreau comisionul de 5-10%, iar suma rămasă o returnau beneficiarilor.
Şeful SIF Bihor, Florian Sîrca (foto), spune că în decurs de câteva luni tranzacţiile cu facturi au explodat, gruparea reuşind să-şi atragă clientelă nu doar din judeţ, ci din întreaga ţară. "Astfel de practici afectează grav nu doar bugetul de stat, ci şi partenerii firmelor implicate în caruselul financiar,