V-am povestit data trecută despre mica șmecherie prin care telefonul mobil știe care-i nordul, ceea ce-l face, astfel, mai isteț decît mulți dintre noi.

Azi învățăm cum are habar smartfonul care-i susul și care-i josul, ceea ce-l face, astfel, mai isteț decît mulți dintre noi. De fapt, chestia care-i arată sus-josul e în stare să măsoare accelerații în toate direcțiile, ceea ce îl face, fără exagerare, mai isteț ca noi toți. Dintr-un anumit punct de vedere.

Mecanismul e simplu: pentru a măsura accelerația într-o direcție, avem nevoie doar de o carcasă și de o masă seismică, atașată cu un resort de carcasa noastră. Cînd carcasa se mișcă, masa seismică “rămîne în urmă”, permițîndu-ne, astfel, să măsurăm accelerația în funcție de cît de mult rămîne în urmă (poza 1). Dar asta funcționează doar pe o direcție, iar dacă vrem să avem habar de modul în care ne mișcăm în toate părțile, ne trebuie trei astfel de divaisuri, montate tot la nouăj’ de grade unul față de celălalt, ca un colț de cameră (poza 2).

Toate bune și frumoase, da’ nu vi se pare cam dificil să băgăm trei chestii din astea într-un mobil? Și încă aranjate într-un triedru (că așa se cheamă colțul camerei)! Răspunsul normal este “da, cam dificil”, și la concluzia asta au ajuns și inginerii, drept care au inventat un echivalent din silicon al masei seismice. Treaba arată ca în poza 3 și e făcută cu o plăcuță fixă pe care se atașează masa seismică din siliciu, foarte atent decupată. La mișcarea spre stînga sau dreapta, masa seismică rămîne în urmă, iar piciorușele alea ca dinții unui pieptene se apropie de senzorii verzi. Cu cît se apropie mai mult, cu atît accelerația e mai mare. Cum se măsoară asta exact nu vă mai explic aici, ca să nu-mi dați cu revista în cap. Important e că se poate face foarte precis. Ca să vă dați seama despre ce operă inginerească stăm de vorbă, aflați că tot divaisu