Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli Timşoara-FCM, luni, ora 17, încheie etapa

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 13 mai 2013 ·

Miză doar pentru Poli În ultima partidă a etapei a XXVI-a a ligii secunde de fotbal, Seria B, FC Municipal Târgu-Mureş întâlneşte luni, 13 mai, de la ora 18, în deplasare, ACS Poli Timişoara. Mureşenii, după remiza albă de pe teren propriu cu UTA Arad a ieşit definitiv din calculele promovării, în condiţiile în care primele două clasate au obţinut câte un singur punct în ultimele două etapre. De cealaltă parte, bănăţenii pot redeveni lideri dacă obţin un singur punct în confruntarea cu echipa lui Cristian Coroian, dar au un meci mai mult disputat faţă de ocupanta primului loc, Corona Braşov. Aceasta din urmă a făcut un nou pas greşit, încheind la egalitate, 0-0 pe teren propriu cu Luceafărul Oradea. Cu şanse de promovare este şi Damila Măciuca, aflată la doar două puncte în spatele timişorenilor după remiza obţinută la Slatina, 1-1 cu FC Olt. Aproape se află şi UTA Arad, la patru puncte de ultimul loc promovabil, dar cu o partidă mai mult disputată faţă de primele trei clasate. Presiune doar umerii gazdelor FC Municipal ocupă doar locul VII, cu 28 puncte. Deşi cu două jocuri mai puţin, diferenţa de 12 puncte este decisivă. Partida de pe Bega este a doua dintre cele două formaţii. Bănăţenii sunt nou promovaţi în eşalonul secund şi au pornit sub denumirea de ACS Recaş. În tur au învins cu 2-1 la Târgu-Mureş, dar nu se aflau printre favoritele la promovare. Ulterior, aceştia au preluat după lungi procese palmaresul echipei „alb-violet”, retrogradată în urmă cu două sezoane. Poli se afla la finalul sezonului 2010-2011 în lupta pentru obţinerea titlului de campioană. FC Municipal a fost una dintre echipele care a încurcat-o. După un joc foarte disputat în tur la Târgu-Mureş, timişorenii au învins cu 3-2 după ce au fost conduşi în două rânduri, dar au cedat două puncte importante în returul de la Timişoara, 0-0 în etapa 28. Violeţii au încheiat pe locul secund, după

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Director ANPC, recomandări la cumpărarea produselor alimentare ”de post”: Achiziţionaţi aceste produse numai din locuri amenajate şi autorizate. Citiţi cu atenţie eticheta şi lista de ingrediente, care trebuie să fie doar de origine vegetală

G4Media acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, face o serie de recomandări persoanelor care vor să cumpere produse alimentare de post, în condiţiile în care vineri începe Postul Crăciunului. A

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum o ora
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Avertizări meteo: Cod galben de viscol la munte şi vânt puternic în sud-estul ţării

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marţi. Vremea se strică în mai multe zone ale ţării, cu fenomene specifice sezonului rece.

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum o ora
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Comunicat PSD: Marius Budăi: „Nu e întâmplător că PNL nu a scris nimic despre pensia medie în programul de guvernare. Au mai înghețat pensiile în 2021”

Botosani News acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, într-o intervenție la Realitatea TV, că absența totală din Programul de guvernare al PNL a estimărilor privind creșterea pensiilor în următorii 4 ani, nu e deloc întâmplătoare, având în vedere că PNL a mai îngh

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum o ora
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Tragere Loto 6/49 duminică: Report de peste nouă milioane de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Reportul la jocul Loto 6/49 depăşeşte 9,15 milioane de euro la tragerea de duminică, 10 noiembrie 2024, în timp ce la Noroc a ajuns la 2,27 milioane de euro, a anunţat Loteria Română. Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Sup

Ceaţă densă şi ninsori: Cum se circulă duminică dimineaţă pe drumurile din România

Mediafax acum 4 ore
Duminică dimineaţă, şoferii din vestul şi centrul ţării se confruntă cu condiţii dificile de trafic din cauza ceţii dense. În judeţele Arad, Argeş şi Bihor vizibilitatea este redusă sub 200 de metri.

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 4 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

Vreme rece în toată țara: Alerte de ploi și ninsori, temperaturi și cu zece grade mai scăzute. Cum va fi vremea în București

HotNews acum 2 ore
Vine iarna în România. Cinci județete din zonele montane sunt de astăzi sub cod galben de ninsori viscolite. De asemenea, până luni, este în vigoare un cod galben de vânt, însoțit de ploi, valabil pentru mai multe zone ale țării. Este posibil să nin

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°