Anul acesta, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei Judeţeană de Statistică Iaşi, numărul construcţiilor ridicate în judeţ a crescut considerabil.
Buletinul statistic arată că în luna martie a anului în curs, în judeţul Iaşi s-au eliberat aproape 200 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 40% faţă de luna anterioară, iar în ceea ce priveşte comparativ cu luna corespunzătoare anului precedent, creşterea este de peste 23%. Pe total trimestrul I, numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, eliberate în capitala Moldovei, se ridică la aproape 420. Asta presupune o creştere de circa 16% faţă de primul trimestru al anului 2012. Cele mai multe autorizaţii de construcţii au fost emise pentru mediul urban, unde s-a construit, anul acesta, cu 21% mai mult decât în prima parte a anului trecut.