Fostul președinte al României se opune micșorarii cvorumului necesar privind validarea unui referendum.
Premierul român a anunțat deja ca va aviza pozitiv proiectul legislativ privind reducerea participarii la referendum de la 50% la 30%, o incercare pe care socialistii si liberalii români au mai facut-o si in urma cu 10 luni atunci cind au incercat sa-l demita pe Traian Băsescu.
În România pentru ca un referendum sa fie valid e nevoie de o participare minima de 50% din populatia cu drept de vot.
Aceasta problema a devenit sensibila fiindca in vara trecuta schimbarea regulilor referendumului a avut loc in timp jocului, adica dupa ce presedintele român fusese suspendat.
La presiunea Bruxellesului lucrurile au ramas totusi pe loc, dar acum multi vor sa-si ia revansa sub pretextul ca schimbarea Constitutiei are nevoie de conditii mai usoare de adoptare.
In subsidiar, mai ales oamenii apropiati de Dan Voiculescu, fondatorul trustului de televisiune Antena, s-au grabit sa sustina proiectul de lege prin care validarea referendumului ar trebui sa aiba un prag mai mic (30 la suta, in loc de 50 la suta) si in schimb ar introduce un cvorum de aprobare (adica doar daca minimum 25 la suta dintre cei care vin la urne sunt de acord cu problema care se supune referendumului, atunci acesta sa poata fi valid).
Sustinatorii acestei variante aduc ca argument exemplele din celelalte state europene, fara sa aiba la indemina studii.
Practic sase state din UE (Cehia, Letonia, Lituania, Portugalia, Romania, Slovacia) plus Rusia au praguri minime de 50 la suta pentru validarea unui referendum.
Este vorba de state care au cunoscut experienta dictaturii si care prin cvorumuri atit de ridicate incearca sa se protejeze de repetarea unor abuzuri de putere.
Exemplul de asta vara