Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IT-istul care aleargă spre cauze nobile: de ce va traversa 200 de kilometri de la Timișoara până la Beiuș

Publicat in Press Alert, luni 13 mai 2013 ·

Un IT-ist din Timișoara va alerga 200 de kilometri, de miercuri, 15 mai, până sâmbătă, 18 mai, între orașul de pe Bega și Beiuș, ca să sensibilizeze oamenii și să îi facă să doneze bani cu care elevii buni la învățătură să fie recompensați sub forma unor burse. El și-a numit acțiunea ”Campanie publică pentru viitorul României”. Banii vor premia elevii de la liceul din Beiuș unde a învățat și bărbatul. Acțiunea angajatului la Alcatel este susținută și de Asociația Alergotura din Timișoara, primul club care promovează un stil de viață sănătos dedicat comunității timișorene.

Remus Sime, un IT-ist bihorean la origini, dar stabilit la Timișoara, pasionat de mișcare, și-a propus să alerge în fiecare zi aproximativ 50 de kilometri pentru o cauză nobilă. Tânărul sportiv amator a inițiat această campanie pentru a colecta fonduri pe care să le acorde sub formă de burse de merit elevilor performanți de la Colegiul Național Samuil Vulcan, din Beiuș.

Startul cursei are loc miercuri, de la ora 09.00, în Parcul Botanic din Timișoara. ”Orice om bun, alergător sau nu, poate să se alăture membrilor clubului care mă vor însoți în primii kilometri de alergare. Sunt invitați să susțină Campania «Alerg Pentru o Cauză» cu donații toți cei care doresc să sprijine o investiție în tinerii cu potențial, dar cu mai puține oportunități. Toți banii colectați vor fi împărțiți pentru burse”, a declarat Remus Sime. “Scopul meu este de a colecta fonduri pentru acordarea de burse elevilor buni la învățătură din Colegiul Național Samuil Vulcan, din Beiuș, orașul meu natal. Vor beneficia lunar de burse elevii care au cel puțin media 9.00 pe anul precedent și provin din familii cu venituri modeste”, a detaliat Sima.

Exemplu de perseverență pentru carieră

Remus dorește astfel să îi încurajeze pe adolescenți să învețe bine și să îi motiveze să își planifice viitorul cu perseverenț

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 48 minute
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

LIVE VIDEO Primul sondaj pentru turul 2 al prezidențialelor, prezentat de Nicușor Dan

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan, clasat pe locul al 2-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a prezentat miercuri un sondaj realizat de Verifield care îl plasează tot în urma lui George Simion înaintea finalei din 18 mai. Conform sondajului, George Simion este

UPDATE-Un tânăr polonez decapitează cu toporul o femeie în Universitatea din Varşovia. Atacatorul, arestat după ce răneşte altă persoană. Victima era ”o angajată administrativă a universităţii”, anunţă procuratura

News.ro acum 13 minute
Poliţia poloneză anunţă miercuri că a arestat un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia, relatează Reuters. ”A avut loc un incident de natură criminală”, declară un purtător de cuvânt al Poliţiei din Varşovia, Jakub Pac

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 2 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 32 minute
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Cătălin Predoiu: PNRR este un obiectiv prioritar pe agenda Guvernului / Premierul interimar anunţă că discuţiile cu Comisia Europeană continuă săptămâna viitoare / Guvernul interimar nu poate adopta modificări / Va fi cerut sprijinul Parlamentului

G4Media acum o ora
Premierul interimar Cătălin Predoiu afirmă, miercuri, că PNRR este un obiectiv prioritar pe agenda Guvernului, iar discuţiile cu Comisia Europeană vor continua săptămâna viitoare, când ministrul Marcel Boloş va face o vizită la Bruxelles. Pentru că

Noul guvern german a ordonat poliţiei de frontieră să respingă la graniţe majoritatea migranţilor / Unul dintre obiectivele acțiunii este oprirea ascensiunii extremei drepte

G4Media acum 2 ore
Noul ministru german de interne Alexander Dobrindt a anunţat miercuri că a ordonat poliţiei de frontieră să respingă la graniţe migranţii clandestini, „cu excepţia grupurilor vulnerabile, precum copiii şi femeile gravide”, relatează agenţiile AFP şi

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 49 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 3 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Prima confruntare între finaliştii cursei prezidenţiale, George Simion şi Nicuşor Dan. „Au fost anumite companii care au pariat împotriva leului” / „Nu orice se întâmplă în lume sau în România e rezultat al unei conspiraţii”

Ziarul Financiar acum 2 ore
Miercuri a avut loc prima confruntare dintre George Simion şi Nicuşor Dan, finaliştii cursei pentru fotoliul de la Cotroceni. Aceştia au dezbătut teme economice, şi reforma administraţiei publice în cadrul congresului Blocului Naţional Sindical. Geo

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/25°
joi

11°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/14°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

9°/14°
vin.

7°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

15°
mie.

14°/23°
joi

9°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

11°/13°
joi

10°/18°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
Timisoara
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/18°