Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seceta ameninţă cultura de grâu

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 14 mai 2013 ·

Ţăranii se tem pentru recolta de cereale din acest an după ce prognozele meteo arată că vara va fi mai secetoasă decât anul trecut. Deja din cauza temperaturilor ridicate sunt anunţate pierderi la cultura de grâu care ajung chiar şi la 30% pe anumite zone. Iar prognoza meteo pentru următoarele luni anunţă temperaturi ridicate, în special în luna iulie.

Preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale din Vrancea, Constantin Bazon, se teme că pierderile vor fi şi mai mari dacă temperaturile vor fi la fel de ridicate în perioada următoare. „Părea să fie un an bun însă din cauza secetei avem zone unde pierderile sunt şi de 30-35%. Dacă şi în continuare va fi la fel, mă tem că recolta ar putea fi compromisă. Este o situaţie generală în toată ţara“, a afirmat Constantin Bazon. Acesta spune că fermierii aşteaptă acum ca oficialii din Ministerul Agriculturii să îşi respecte promisiunile şi să livreze apa pe canalele de irigaţii.

La nivelul judeţului Vrancea au fost încheiate contracte de irigaţii pentru o suprafaţă de peste şase mii hectare de teren agricol, iar apa poate fi livrată dacă este făcută comandă cu două săptămâni înainte de udare. Directorul filialei judeţene a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Vrancea, Dan Mocanu, a precizat că preţul mediu pentru irigarea unui hectar de teren agricol ajunge la circa 250 lei. Însă costurile sunt mai mari pentru fermierii care au cultivat porumb şi floarea soarelui, culturi prăşitoare şi care au nevoie de mai multă apă.

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Vrancea, singurele zone care pot fi irigate în acest an sunt la amenajarea gravitaţională din zona Ţifeşti-Boloteşti şi cea de la Năneşti-Măicăneşti. Ca şi anul trecut, probabil că cea mai mare suprafaţă irigată va fi la Năneşti-Măicăneşti.

Tarifele de irigaţii pentru acest an sunt publicate în Mon

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Fluminense, prima semifinalistă la Cupa Mondială a Cluburilor. Trei partide stelare, programate astăzi

Adevarul acum 23 minute
Brazilia are deja o primă reprezentantă în careul de ași al Mondialului cluburilor, Fluminense trecând de Al Hilal, aseară, cu 2-1, în primul sfert al turneului final din SUA.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°