Marcel Guşcă, liderul galeriei din Valea Domanului, spune că Jandarmii i-au interzis să afişeze tricolorul la partida de vineri, dintre FCMS Reşiţa şi FC Vladimirescu Un mic incident din debutul partidei de vineri a luat amploare după ce s-a descoperit că însuşi drapelul naţional ar fi fost în centrul unui scandal dintre suporteri şi jandarmi. „Cu câteva minute înainte de începerea partidei a venit la mine şeful de dispozitiv al firmei de pază, Adi Caracoancea, cu jandarmii şi mi-au spus că, la indicaţiile preşedintelui clubului de fotbal, trebuie să dăm jos steagurile arborate. Nu înţeleg ce au căutat jandarmii, când aceştia prin lege nu au competenţe pe teren la astfel de cazuri şi, mai ales, ce au cu drapelul naţional! Oricum nu l-am fi dat jos! Am mers însă la observatorul delegat de FRF la această partidă şi acesta a spus că nu este nici un fel de problemă cu steagurile arborate“ a declarat Marcel Guşcă, liderul galeriei rosso-nero. Inspectorul şef al IJJ CS; lt.col. Sorin Axenti, neagă însă intervenţia. „Nu i-a spus nimeni aşa ceva! I s-a atras doar atenţia că, potrivit Legii 4, organizatorul partidei a stabilit un loc special pentru galerie“.
E greu de crezut că un militar al Statului Român este deranjat de tricolor. Poate a înţeles Marcel Guşcă eronat spusele jandarmului, cert este, însă, că prin astfel de atitudini Jandarmeria toarnă gaz pe foc inutil, deoarece ordinea pe stadion o face firma de pază, iar Jandarmeria intervine doar dacă firma de pază este depăşită de evenimente! N-ar fi prima oară când jandarmii fac exces de zel, situaţii similare fiind consemnate şi la Tribunalul Caraş-Severin ori la diverse greve.
Cât priveşte disputa dintre conducerea clubului şi galerie, ea a atins cote maxime în momentul în care Carol Gurgu, preşedintele AFCSM Reşiţa, a declarat pentru expressdebanat.ro că liderii galeriei reşiţene ar fi fost plătiţi de primar