Chiar în ziua în care în Casa de Culturã din Petroşani administraţia municipiului avea pregãtit un spectacol de muzicã pentru cetãţenii de vârsta a treia era sã se întâmple o tragedie.
Joi, 2 octombrie 2008, la instituţia respectivã a avut loc un început de incendiu, în intervalul 10:30-11:00. Noroc cã cineva a anunţat urgent pompierii. Aceştia au sosit rapid cu douã autospeciale, cei 8 pompieri intervenind cu promptitudine. În legãturã cu acest incident, nesoldat cu pagube materiale importante şi nici cu victime, cãpitanul Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de pompieri din Petroşani a declarat pentru ziarul nostru urmãtoarele: “A fost vorba doar de un început de incendiu, nu a fost ceva grav, deoarece am intervenit repede cu douã autospeciale şi 8 bãieţi. Focul a izbucnit la o magazie pentru decoruri, din incinta clãdirii şi a fost stins imediat. Au ars doar doi metri pãtraţi de material textil şi o uşã de la un dulap. Incendiul se putea propaga cu repeziciune dacã nu eram chemaţi imediat. Nu a fost vorba de o mânã criminalã, ci de un scurtcircuit electric de la un cablu învechit. De altfel, am observat cã acolo instalaţia electricã este destul de veche, ceea ce nu va fi bine deloc, în viitor”.
Nu ar strica ca doamna Mia Albescu (sau CNSRL-Frãţia) sã schimbe aceastã instalaţie electricã cât mai repede cu putinţã, deoarece oricând, mai ales când sunt organizate spectacole, se poate întâmpla vreo nenorocire.
Fiind vorba de siguranţa spectatorilor petroşeneni, nu ar strica sã se implice şi autoritãţile locale, mai ales cã nu de puţine ori închiriazã sala pentru diverse activitãţi, cum a fost şi cea de joi seara.
Chiar în ziua în care în Casa de Culturã din Petroşani administraţia municipiului avea pregãtit un spectacol de muzicã pentru cetãţenii de vârsta a treia era sã se întâmple o tragedie.
Joi, 2 octombrie 2008, la