Este politica marilor puteri, de restructurare, eficientizare, modernizare, până cel târziu în 2016. Adică, până la termenul limită stabilit de UE pentru liberalizarea pieţei de energie. Deci, peste doar doi ani şi jumătate, CEO trebuie să devină suplu de tot, adică mai uşor cu cel puţin 9.000 de angajaţi. Mă întreb acum dacă pe noi, intrarea în lumea bună a Europei nu ne costă prea scump. Am avut ocazia să vorbesc cu nişte oameni mai lucizi (decât mine). Ce-mi spun ei? Că liberalizarea pieţei înseamnă că statul îşi va retrage treptat schemele de ajutor (subvenţiile), astfel încât companiile de gaze şi energie să se descurce pe piaţa concurenţială. Mai departe, în lipsa lor, a ajutoarelor de stat mai mult sau mai puţin mascate – companiile îşi vor majora preţurile, ca o consecinţă firească. Cum ar veni, să muncim o lună pentru a plăti factura la gaze şi curent. Am înţeles bine? Dar înainte de liberalizare, CEO ar trebui să reziste pe piaţă în aşa fel încât să evite o eventuală insolvenţă. Nu sună prea bine.
Cum să zic, am înţeles cu mintea mea de om obişnuit că soarta ne-a fost pecetluită, că partea socială a problemei este inexistentă în ochii marilor puteri şi că astfel, vor exista victime. De obicei, naţia. Am priceput, stând de vorbă cu oamenii actualului guvern, că ANRE nu este decât o instituţie subordonată statului şi că nu acţionează aşa… de capul ei. Ci ar pregăti terenul, cu preşedintele posesor de antecedente chiar penale, cu tot. Ca o paranteză: observ aici că noul regim nu are pretenţii în numirea diverşilor în funcţiile cheie. Ei trebuie să aibă în palmares destule fapte cel puţin dubioase, virtuţi adevărate în contextul actual, dar care (pe cuvânt de premier) vor face economia să duduie.
Optimiştii, cu rang înalt de altfel, spun că va fi bine, dar că trebuie şi sacrificii, căci am vrut în UE, iar Uniunea abundă de norme. Norme pe care st
