Teatrul „Pygmalion” din Viena se află în apropiere de Donaukanal, prin care Dunărea ia în paranteză arondismentul 20 al capitalei austriece, ca pentru a o scoate la braţetă în lume. La peste 3.000 km distanţă pe cursul apei – în aval, pe Dunăre, şi apoi în amonte, pe Prut –, Cernăuţii, un alt oraş aparţinând cândva coroanei habsburgice, îi vine în întâmpinare trimiţându-şi fiii şi fiicele „la Viana” (cum se zicea pe vremurile lui Constantin Stere), spre a-şi lega de aceasta numele, de-ar fi să-i amintesc doar pe Mihai Eminescu sau Paul Celan. Altfel spus, Viena a fost şi rămâne un passage obligatoire pentru toţi cei care, porniţi să spargă cadrul naţional, dar numai după ce l-au format(at), ţintesc universalitatea.

Cotul pe care l-am făcut în alineatul de mai sus e chemat să-l introducă în scenă pe artistul plastic Anatol Rurac, originar din s. Stănileşti, regiunea Cernăuţi, ieşit de pe băncile Facultăţii de Litere a Universităţii din Cernăuţi şi – nu mai puţin important! – din atelierul maestrului Mihai Grecu, la vernisarea expoziţiei căruia, în foaierul teatrului „Pygmalion” (director – Tino Geirun), am avut onoarea să iau parte, ba chiar să şi vorbesc, în Ziua Europei, pe 9 Mai curent. (Între paranteze amintesc că evenimentul a fost posibil graţie sponsorizării dlui Fritz Lind, cel care va anunţa solemn, profitând de ocazie, despre crearea unui parteneriat austriaco-moldovenesc, în prezenţa ambasadorului Republica Moldova la Viena, dl Valeriu Chiveri.) Un cu totul alt fel – deloc patetic şi mai puţin marcat ideologic (cum s-a întâmplat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, în seara aceleiaşi zile de 9 mai, la concertul lui Iosif Kobzon şi Iurii Leşcenko) – de a cinsti memoria celor care au transformat Bătrânul Continent într-o Europă a popoarelor.

În faţa unui public select, alcătuit în mare parte din membrii diasporei