Veste proastă pentru focşănenii care sunt abonaţi la sistemul centralizat de încălzire. Începând de mâine, societatea de termoficare a municipiului va tăia apa caldă pentru consumatorii casnici, după ce a primit un preaviz de sistare a furnizării de gaze din partea GDF Suez. Cauza acestei măsuri este neachitarea de către ENET a tranşelor convenite prin graficul de eşalonare a datoriilor, stabilit în luna aprilie, atunci când a avut loc o altă întrerupere a apei calde, pentru două zile. Atunci, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a intervenit pe lângă ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, astfel încât furnizorul de gaze GDF Suez a acceptat graficul de eşalonare şi a dispus reluarea furnizării de gaze către SC ENET SA Focşani.
În prezent, facturile scadente, pentru lunile februarie şi martie, însumează 9,5 milioane de lei vechi. Directorul interimar al SC ENET SA, Mariean Vişan, susţine că graficul de eşalonare stabilit în luna aprilie nu putea fi respectat, întrucât sumele care urmau să fie plătite, în tranşe, erau foarte mari, în condiţiile în care încasările de la populaţie se menţin scăzute. Până pe 25 mai, societatea ar trebui să plătească în contul furnizorului de gaze 4,5 milioane de lei, jumătate din suma totală restantă. ”Graficul de eşalonare prevedea sume foarte mari, pe care era imposibil să le plătim, dat fiind încasările foarte mici, dar am fost nevoiţi să îl acceptăm. Am făcut o adresă către directorul general al GDF Suez, să ne înţeleagă situaţia, în contextul în care în lunile de vară populaţia plăteşte mai puţin şi că suntem în faza de finalizare a investiţiei de modernizare a centralei. Aşteptăm un răspuns. Este greu de spus cât va dura această situaţie. Facem încă o dată apel la cetăţeni, să îşi plătească datoriile la căldură, pentru a putea relua furnizarea apei calde”, ne-a declarat Mariean Viş