Am cunoscut recent un jurnalist care, văzând activităţile în care sunt implicată, mi-a propus să ne întâlnim pentru a discuta şi a scrie un material care să prezinte cititorilor povestea mea, povestea unui tânăr ca oricare altul care a studiat în străinătate şi a ales să revină în România pentru a deveni antreprenor social. Zis şi făcut!

Ne-am văzut, am povestit, am râs despre naivitatea noastră de a crede că încă putem schimba lumea. Materialul a fost publicat şi, la puţine ore după, realitatea ne-a lovit în faţă.

Era sâmbătă dimineaţă când am început să citesc comentariile rău-voitoare pe care publicul le scria la adresa mea, a jurnalistului, a tinerilor care aleg să revină în ţară şi, la final, la adresa României. Mi-am promis mie că nu voi lăsa aceste lucruri să mă descurajeze, că voi merge înainte şi voi continua să privesc jumătatea plină a paharului. Comentariilor nu mă mai rănesc astăzi şi nu îmi ridică semne de întrebare dacă să mă întorc a fost alegerea potrivită. Cu toate astea, ele continuă să îmi arate nivelul real al majorităţii oamenilor din România. Şi e trist!

Nu am pretins niciodată că aş fi Joanna D’Arc sau că am puterea de a salva o ţară întreagă şi de a schimba lumea pocnind din degete. Sunt doar un tânăr care, deşi ar fi putut să rămână în străinătate, a ales să revină. M-am întors pentru că aici totul e încă de făcut, pentru că văd multe oportunităţi acasă, pentru că şi în România îţi poţi construi un viitor şi o carieră de succes. E drept că e mai greu şi că trebuie să munceşti mai mult, însă, pentru mine nu a fost calea uşoară.

Primul lucru care trebuie schimbat în România este mentalitatea. Nu situaţia economică, nu politicienii, nu sărăcia!

Am revenit înarmată cu optimism, perseverenţă şi putere de muncă şi am avut norocul să cunosc nişte oameni minunaţi alături de care am pus bazele Akcees, o organizaţie non-p