Dinamo Bucureşti aniversează în data de 14 mai 65 de ani de la înfiinţarea clubului. Echipa din Ştefan cel Mare a apărut la dorinţa Ministerului de Interne şi a fost asociată drept replică a iniţiativei Ministerului Apărării, care înfiinţase cu un an înainte, pe 7 iunie 1947, ceea ce avea să devină Steaua Bucureşti.
Etimologia cuvântului „Dinamo“ îşi are rădăcinile în termenul grec „dunamis“, care semnifică puterea, forţa şi duritatea. Cu aceleaşi însuşiri drept obiectiv, fondatorii clubului din Ştefan cel Mare au dorit să formeze o echipă care să facă legea în fotbalul românesc.
Dinamo a avut un parcurs diferit faţă de Steaua, dar în cazul amândorura s-a vorbit despre o ascensiune forţată de Ministerele celor două. În sprijinul înfiinţării clubului alb-roşu, Ministerul a făcut o ofertă de fuziune între Unirea Tricolor şi FC Poliţia, cu promisiuni atrăgătoare: păstrarea numelui Unirea Tricolor, păstrarea culorilor (albastru-negru), rămânerea echipei în cartierul Obor, modernizarea stadionului şi păstrarea jucătorilor, care aveau să lucreze în cadrul Ministerului.
Fuziunea, promisiunile şi realitatea
În cele din urmă, atât antrenorul Ştefan Cârjan, cât şi secretarul Constantin Anghelache s-au opus fuziunii şi au decis să demisioneze. Pe 4 octombrie 1947, o nouă Adunare Generală a hotărât fuziunea, iar noul club s-a numit Unirea Tricolor-MAI, moment care a consemnat încheierea istoriei Unirii Tricolor. Ulterior, şedinţele s-au organizat la sediul Miliţiei, iar membrii vechi n-au mai avut permisiunea să intre.
Au fost aduşi jucători (printre care şi Titus Ozon, revenit de la Jiul), echipa a început să se antreze şi să aibă cantonamente la fermele Miliţiei. Totuşi, Unirea Tricolor-MAI a retrogradat în 1948. Fiind previzibil parcursul, Ministerul a cooptat Ciocanul, echipă din cartierul Dudeşti, care evolua în primul eşalon românesc. Astfel,
