Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce măsurile sociale anunţate de Guvern enervează PDL-ul?

Publicat in PHonline, luni 13 mai 2013 ·

In cea mai recenta postare pe blogul personal, senatorul Daniel Savu (ales in Colegiul 2 care cuprinde centrul şi nordul Ploieştiului, precum şi localităţile de pe Valea Slănicului) vorbeste despre cum a fost primit anuntul premierului Victor Ponta cu privire la majorarea venitului minim garantat cu 13 % şi a alocaţiei de susţinere a familiei cu 30 %, începând din iulie, pentru compensarea creşterii preţurilor la energie, cât şi de o posibilă majorare a salariilor în sectorul bugetar, anul viitor, în funcţie de creşterea economică, după cum a precizat ministrul Muncii.

"Deşi sunt măsuri normale, previzibile, incluse în programul de guvernare al USL, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013, intenţia de majorare a veniturilor pentru categoriile sociale vulnerabile a creat enervare, agitaţie şi reacţii destul de vocale în rândul opoziţiei. De la declaraţii de genul “salariile date înapoi nu înseamnă nimic” şi până la calcule matematice aberante despre locurile de muncă ce ies sau nu ies la socoteală, PDL chiar ne ceartă pentru că mişcăm lucrurile.

Nu spune nimeni că schimbările sunt radicale, determinante şi după 4 luni de la alegeri se trăieşte bine. Din acest motiv, personal am considerat că este corect ca bilanţul primului an de guvernare să-l facă fiecare în parte, pentru că mai e de lucru până când schimbarea se va putea simţi în multe dintre familii. Însă de aici şi până la faptul că opoziţia ne critică pentru că facem, este nevoie de ceva răbdare şi mai multe explicaţii, în încercarea de a înţelege fenomenul", noteaza senatorul pe blogul personal.

"În aceste condiţii, problema de fond a PDL-ului este că nu poate explica românilor de ce nu au dus-o mai bine în timpul guvernării de dreapta, inclusiv ce măsuri ar fi luat acum, dacă ar fi fost la putere. Nu oferă o alternativă, nu au înţ

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°