Piaţa energiei electrice din România aduce faţă în faţă două tabere interesate – pe de o parte, companii la care statul este acţionar majoritar, iar pe de altă parte, agenţi economici privaţi, ambele disputându-şi supremaţia asupra unei pieţe de milioane de euro. Aşa cum a devenit deja o practică pur românească (din păcate), de pierdut are de cele mai multe ori statul, mai ales că multinaţionalele din domeniul energetic atrag în echipa lor personaje care au prestat de cealaltă parte a baricadei, în ministere, autorităţi sau agenţii şi cunosc toate subterfugiile pieţei şi ştiu, la nevoie, cu ce arme să-şi atace contracandidaţii, adică tocmai companiile statului care le-au plătit ani de zile salarii mai mult decât decente.

În contextul în care există unele suspiciuni că actualul preşedinte al ANRE este apropiat unei companii care dezvoltă un mega-proiect eolian şi, prin adoptarea unui ordin în august 2012, a dezavantajat CE Oltenia în competiţia cu unii producători de energie, iată cine-i plăteşte acum pe alţi foşti directori din cadrul autorităţii statului care reglementează piaţa de energie.

Lungu a ajuns la CEZ după ce a fost anchetat penal pentru subminarea economiei naţionale

În lipsa unei legislaţii care să reglementeze confidenţialitatea sau concurenţa neloială, angajaţii care au deservit ani de zile ministere importante, autorităţi sau agenţii ale statului, cunoscând în detaliu mecanismul după care acestea funcţionează, trec în tabăra firmelor private cu tot cu cunoştinţele pe care le-au acumulat în timp ce-şi primeau leafa de la stat. La nivel privat, majoritatea multinaţionalelor semnează astfel de contracte cu salariaţii săi, dar statul se dovedeşte încă o dată permisiv, nepăsându-i dacă foştii săi angajaţi aduc beneficii însemnate unor societăţi private după ce au fost învăţăcei bugetari.

Faptul că statul furnizea