Vânzătorii din pieţele arădene nu au fost scutiţi de controalele poliţiştilor, care au aplicat amenzi usturătoare, în valoare totală de 76.000 de lei şi au confiscat marfă, în valoare totală de 4.000 de lei.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean a organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi a evaziunii fiscale în pieţele din municipiul Arad. „În cursul dimineţii de vineri, efective importante de poliţişti arădeni au efec- tuat o amplă acţiune în pieţele din municipiul Arad. Scopul acestei acţiuni a fost prevenirea şi combaterea comerţului ilicit de mărfuri şi a evaziunii fiscale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce.
Astfel, pentru neregulile constatate au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 76.000 de lei. De asemenea, au fost înregistrate două infracţiuni.
Poliţiştii au depistat şi confiscat mai multe produse şi bunuri destinate comercializării ilegale, aproximativ 3.000 de ţigări, peste 50 de kilograme de detergenţi şi 10 metri steri de lemne. Valoarea bunurilor confiscate a fost de aproximativ 4.000 de lei.
(C.G.)
Vânzătorii din pieţele arădene nu au fost scutiţi de controalele poliţiştilor, care au aplicat amenzi usturătoare, în valoare totală de 76.000 de lei şi au confiscat marfă, în valoare totală de 4.000 de lei.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean a organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi a evaziunii fiscale în pieţele din municipiul Arad. „În cursul dimineţii de vineri, efective importante de poliţişti arădeni au efec- tuat o amplă acţiune în pieţele din municipiul Arad. Scopul acestei acţiuni a fost prevenirea şi combaterea comerţului ilicit de mărfuri şi a evaziunii fiscale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tudu