Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VREMEA se raceste. Ce temperaturi vor fi luni si marti

Publicat in Cronica de Iasi, luni 13 mai 2013 ·

Luni, valorile termice vor scadea in aproape toata tara, cu precadere in jumatatea vestica, unde vor caracteriza o vreme normala termic, local chiar racoroasa, informeaza Administratia Nationala de Meteorologie.

Temperaturile maxime vor fi de la 15...16 grade in Dealurile Banatului pana la 27...29 de grade in Baragan, Podisul Moldovei si al Dobrogei. Gradul de instabilitate atmosferica va fi in crestere in centrul, sudul si estul tarii, precum si in zona de munte, astfel ca mai ales dupa-amiaza si in prima parte a noptii vor fi innorari temporar accentuate, averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Ploile vor avea si caracter torential, izolat va fi grindina, iar cantitatile de apa vor depasi 20...25 l/mp, in special la munte. In restul teritoriului cerul va deveni variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spatii restranse, in prima parte a intervalului. Temperaturile minime se vor incadra intre 7 si 17 grade.

Marti, vremea va fi racoroasa in vestul, nordul si centrul tarii, dar in celelalte regiuni va fi caracterizata de un regim termic normal pentru aceasta perioada. Temperaturile maxime se vor incadra in marea lor majoritate intre 14 si 24 de grade, iar cele minime intre 6 si 16 grade, usor mai mici in depresiunile din nordul si centrul tarii. In jumatatea de sud-est a teritoriului vor fi innorari temporare si local, mai ales pe parcursul zilei, se vor semnala averse si descarcari electrice. In restul zonelor cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari la munte si in regiunile estice.

Foto: reporterntv.ro Tag-uri: meteo, temperaturi, Moldova

Luni, valorile termice vor scadea in aproape toata tara, cu precadere in jumatatea vestica, unde vor caracteriza o vreme normala termic, local chiar racoroasa, informeaza Adminis

Articolul in Cronica de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Iată ce subiect a picat la proba scrisă la limba română!

Ziua Constanta acum 19 minute
Absolvenții de liceu au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2024 pe 1 iulie, cu examenul la Limba și Literatura Română. Luni, 1 iulie 2024, toți cei care susțin anul acesta BAC-ul vor da proba scrisă la Limba română. Subiectele vor

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum o ora
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Atac cu acid într-o cafenea din Germania

News.ro acum 40 minute
Mai multe persoane au fost rănite duminică într-un atac cu acid într-o cafenea din oraşul Bochum din vestul Germaniei, trelatează CNN. "Un bărbat a intrat în cafenea în jurul orei 15.25 şi a turnat un lichid acid peste un client care stătea la o mas

O rachetă spaţială chineză s-a prăbuşit în flăcări în apropiere de un oraş după o lansare accidentală - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Racheta spaţială a unei companii private chineze, Space Pioneer, s-a prăbuşit şi a explodat în flăcări în apropierea unui oraş, duminică, după ce a fost lansată accidental în timpul unui test, relatează The Guardian. Primul etaj al rachetei Tianlong

Cod galben de caniculă în Banat, urmat de o nouă avertizare de instabilitate atmosferică

Press Alert acum 26 minute
România se confruntă cu vremea extremă în următoarele zile, conform avertizărilor emise luni de meteorologi. O mare parte a țării este sub cod galben de caniculă, cu temperaturi ce vor atinge 35-37 de grade Celsius. De luni seara, în Banat, Oltenia

Cinci persoane, dintre care doi copii, au murit într-un accident, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o cisternă

Ziare.com acum o ora
Luni dimineață, un accident rutier tragic a avut loc în localitatea Cumpărătura, comuna Bosanci, județul Suceava, soldat cu moartea a cinci persoane, dintre care doi copii. Incidentul s-a produs în urma coliziunii violente dintre o cisternă și un au

INS: În anul 2023, în România au funcţionat peste 67.000 de unităţi sanitare. Unui medic i-au revenit, în medie, 262 locuitori, faţă de 267 locuitori în anul 2022

News.ro acum 24 minute
În anul 2023, au funcţionat peste 67.000 de unităţi sanitare. Unui medic, inclusiv medic de familie, i-au revenit, în medie, 262 locuitori, faţă de 267 locuitori în anul 2022. Spitalele au tratat un număr de 3,7 milioane cazuri în regim de spitaliza

Accident grav în Suceava. Cinci morţi după ce o cisternă şi un autoturism s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
Grav accident rutier în localitatea suceveană Cumpărătura, luni dimineaţă. Accidentul s-a produs între o cisternă şi un autoturism care tracta o platformă cu un alt vehicul. În urma impactului violent, cinci persoane au murit, între care şi doi copi

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare

News.ro acum 4 ore
Guvernul a anunţat programul consultărilor cu partidele politice ale premierului Marcel Ciolacu, luni la Palatul Victori,a pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Primii cu care se va vedea şeful Executivu

Alertă în bazele militare americane din UE, inclusiv din România. Risc ridicat de atac terorist

Ziare.com acum 10 ore
Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european. Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează mil

Vremea

București
acum

29°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

22°/34°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°