Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea, întrebat despre deputaţii care stau la hotel: Avem pierdere necontrolată de 13 milioane de lei

Publicat in Mediafax, luni 13 mai 2013 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat luni că se va trece la un program de reducere a consumului de hârtie în Parlament în vederea scăderii cheltuielilor, iar, întrebat despre deputaţii care stau încă la hotel, el a spus: "Avem o pierdere necontrolată de 13 milioane RON".

Zgonea a explicat că nu vor mai fi multiplicate pe hârtie mapele Biroului Permanent şi membrii conducerii Camerei le vor viziona pe laptopuri sau tablete, de pe site-ul Camerei.

"La Biroul Permanent, la Comisia juridică şi la cea de buget avem pe an, doar pentru hârtie, aproape un milion de RON. Într-o săptămână sau două, la Biroul Permanent, numai eu voi avea o singură mapă, în rest vor avea toţi în faţă un laptop sau un calculator, avem aceste calculatoare, nu le cumpărăm. Ne îndreptăm către un Parlament european modern, suntem constrânşi", a spus Zgonea.

Întrebat despre deputaţii care stau încă la hotel, Zgonea a spus: "Avem o pierdere necontrolată de 13 milioane RON, suficient de mare".

El a adăugat că deocamdată 193 de deputaţi, adică 60%, au un autovehicul cu care se deplasează, iar până la sfârşitul lunii iunie toate obligaţiile prevăzute în Statut vor fi îndeplinite.

"Camera Deputaţilor nu mai suportă cheltuielile de întreţinere pentru maşină şi pentru reparaţie, o suportă fiecare din suma forfetară. Aproape 250 de parlamentari nu au calculatoare şi imprimante în teritoriu. Până la sfârşitul lunii iunie toate obligaţiile care sunt conform Statutului le voi face către parlamentari pentru că asta este obligaţia mea. Dacă nu suntem în stare să fim consensuali cu privire la reducerea cheltuielilor, atunci mergem pe această variantă, urmând să începem un proces de reducere a cheltuielilor, să scoatem cheltuielile legate de hârtie", a mai spus preşedintele Camerei.

El a adăugat că această reducere de hârtie se va aplica de săptămâna v

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°