* Este vorba despre un alt dosar, mai vechi, în care Nicolae Stan (34 de ani), fost Nicolae Mocanu, este acuzat de denunț calomnios
După cum a precizat judecător Izabela Stoian, din cadrul Judecătoriei Tulcea, Nicolae Stan a fost condamnat la nouă luni de închisoare pentru denunţarea calomnioasă a lui Gheorghe Panait și încă nouă luni de închisoare pentru denunțarea părții civile Grigoraș Stelian.
Cele două pedepse au fost contopite în cea mai grea pedeapsă, de nouă luni, care a fost suspendată condiționat, cu o perioadă de încercare de doi ani și nouă luni.
„Soluția dată de Judecătoria Tulcea poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare pentru părțile lipsă și la zece zile de la pronunțare pentru cei prezenți în sala de judecată“, a precizat judecător Izabela Stoian.
Faptele, petrecute în 2009
Totul ar fi pornit de la o amendă pe care Nicolae Stan a primit-o pentru că vindea struguri fără documente. Împreună cu el, un alt consătean a fost amendat pentru o faptă similară. Nicolae Stan a susținut că el nu se afla în țară în momentul în care i s-a aplicat amenda și că polițiștii ar fi folosit datele sale de identificare de la celălalt vânzător de struguri.
A depus o plângere și a susținut că celălalt bărbat sancționat, cu care de altfel se afla în relaţii de duşmănie, i-a furnizat poliţistului datele lui de identificare pe care le-a utilizat, în mod abuziv, la încheierea procesului verbal de contravenţie.
Pe data de 27 ianuarie 2009, Nicolae Stan ar fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea referitor la săvârşirea unor fapte penale de către două persoane (unul dintre ei poliţist). Inculpatul cunoştea că acuzaţiile aduse acestora sunt nereale, insistând, ulterior, în susţinerea unor declaraţii mincinoase pe parcursul cercetărilor ce s-au efectuat în dosarul astfel constituit, spun procurorii.
Pentru că